Gardul Schengen n-a ieşit la vopsea

A venit nota de plată pentru anii de bătălii sterile şi pentru distrugerea oricărui proiect naţional.

Vorbe mai mult sau mai puţin oficiale privind amânarea aderării României la spaţiul Schengen nu mai reprezintă demult o surpriză. Însă coalizarea Franţei şi a Germaniei în acest demers este o lovitură pe care Bucureştiul o încasează în plină figură. Administraţia românească este pusă la colţ, iar România are în faţă un eşec major ca stat membru al Uniunii Europene. Faptul că şi bulgarii au aceleaşi probleme nu îndulceşte cu nimic lucrurile. Este evident că ţările noastre nu pot intra separat în Schengen, din motive ce ţin de geografia frontierei exterioare a Uniunii. Cu atât mai mult, fiecare dintre cele două ţări are responsabilităţi şi în ceea ce priveşte soarta vecinului de peste Dunăre.

Scrisoarea franco-germană vorbeşte despre carenţele din justiţie, despre corupţie şi crima organizată. Teza că aderarea la Schengen este numai o chestiune tehnică este demontată  de scrisoarea trimisă Comisiei Europene. E adevărat, nu se specifică în obligaţiile României că momentul Schengen ar avea vreo legătură cu problemele din Justiţie sau cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dar Franţa şi Germania afirmă că degeaba ai pus echipamente moderne, degeaba ai construit, degeaba ai îndeplinit nişte parametri ceruţi în standardele europene, dacă deciziile unor instituţii-cheie pot fi influenţate de forţe din umbră. României i se transmite că nu se poate legăna cu iluzia că va vopsi şi gardul Europei aşa cum a vopsit pereţii propriilor instituţii ca să pară demne de Uniunea Europeană.

Ţapi ispăşitori pentru înfrângere se vor găsi cu duiumul. Parlamentul şi-a asumat riscul să-şi protejeze anumiţi membri, spunea, ieri, Traian Băsescu. Nu. E vorba despre membri PDL pe care partidul prezidenţial i-a protejat. Cum la fel de adevărat este că validarea membrilor CSM a devenit un nou prilej de luptă politică între Coaliţia guvernamentală şi Opoziţie.

Este nevoie de o analiză la rece a cauzelor de politică internă şi de politică externă care ne-au adus aici. Nu e momentul pentru răfuieli. A venit nota de plată pentru anii de bătălii sterile, pentru tocarea timpului cu false discuţii, pentru distrugerea oricărui proiect care cerea un minimum de solidaritate naţională. Intrarea în Schengen era un asemenea proiect. Ce ni s-a spus până acum? Că e totul în regulă. Nu era aşa. Să ne amintim numai scenele cu preşedinţii României şi Franţei a căror pantomimă a făcut înconjurul planetei.

Acum, preşedintele spune că România nu va accepta  discriminarea la care ar fi supusă în cazul amânării intrării în Schengen. Şi dacă nu acceptă, ce? În afară de a nu accepta, există şi argumente? Dacă nu, statele Uniunii nu vor accepta niciodată ca această Românie să le păzească uşa de la sufragerie.