Flori peste amintiri

În ţara noastră megalomania feroce a fost înlocuită cu negustoria sălbatică, reliefurile faraonice s-au înfrăţit cu puzderia de bănci şi hoteluri, iar bazele sportive au rămas împuţinate şi bătrâneşti.

 Îmi amintesc cum în Capitală, pe muchia Cotrocenilor se ţineau cândva de mână trei lăcaşuri sportive, radiind farmecul vieţii. Stadionul Republicii se învecina cu Ştrandul Izvor şi Arena Progresul. Stadionul găzduia derby-uri furibunde cu tribunele înţesate, iar pista de atletism de calitate înaltă atrăgea sprinteri de elită din toată lumea. Cu IEFS-ul cocoţat pe umerii săi, stadionul oferea viitorilor profesori de sport un laborator de producţie.

Ras de pe suprafaţa pământului, stadionul a rămas o amintire. Ştrandul alăturat cu două bazine, dintre care unul olimpic, a fost înghiţit de curtea unui minister, ca un sâmbure dulce între fălcile unui mastodont. Arena Progresul avea o faimă dublă datorată lui Ilie Năstase, care s-a născut, a dibuit tainele tenisului şi a explodat ca un mare talent între ulucile sale.

De asemenea, echipei de fotbal respectată pe prima scenă. La ora aceasta echipa e desfiinţată, arena transformându-se într-un fel de feudă a BNR-ului, suportând hachiţele guvernatorului.

Într-adevăr, ce ne mai trebuie baze sportive când avem malluri cu duiumul, iar copiii noştri bat mingea printre blocuri, stârnind alarmele maşinilor şi suduielile proprietarilor.