Derby într-un picior

Mult trâmbiţatul derby, întâlnirea dintre corifeii teoretici ai fotbalului nostru, a fost un meci mediocru tras în jos de replica palidă a Stelei.

A curs cerneală, au zbârnâit microfoanele, s-au încrucişat ameninţările, s-au împletit ironiile, toată trena acestui derby era saturată de sentimentul că Liga lui Mitică va atinge apogeul în culcuşul roş-albilor. O tribună înţesată, cum se vede tot mai rar în campionatul nostru, a aşteptat cu sufeltul la gură desfăşurarea de forţe. Din păcate, n-a contat decât piciorul gazdelor.

Cel al oaspeţilor a fost molâu, îngăduitor. Dinamo a avut şi fler, şi tenacitate, mânată de acest N'Doye, prinţul de abanos al barurilor de noapte şi vameşul intransigent al propriei jumătăţi de teren. Steaua a fost haotică şi placidă, cu un singur component dăruit şi insistent numit Kapetanos. Gigi culege ce a semănat. Şi-a lăsat echipa în fundul gol după înstrăinarea lui Goian, Ghionea şi Rada.

A determinat confuzie şi deziluzii, după ce nu şi-a onorat promisiunile pecuniare. Gigi e noul simbol al plaiurilor noastre. Nicio legătură cu Robin Hood sau Willhem Tell din alte lumi. El e un fel de Păcală de esenţă mioritică, răsărit dintre oi, mucalit, şiret şi hapsân. Ne mai reprezintă şi la Bruxelles, când catadicseşte să ajungă acolo ca să citească dintr-un bileţel într-o română neaoşă. Ce-o mai fi făcând Peluza Sud?!