Un erou al luptei cu entuziasmul

Psihologii ştiu că e greu să nu te contagiezi de starea de moment a mulţimii în care te afli.

Dintre toate momentele trecutului lor glorios, cel al Revoluţiei de la 1789 oferă francezilor prilejul de a alcătui veritabile parade de Figuri glorioase. Până şi un elev, auzind de Revoluţia franceză, se gândeşte, automat, la Honoré-Gabriel Mirabeau, la Georges Jacques Danton, la Jean-Paul Marat, la Maximillien Marie Isidore de Robespierre, la Camille Desmoulins. Fiecăruia dintre cei înscrişi azi în galeria oficială a Revoluţiei franceze i se atribuie, dintre toate momentele, unul, care-l defineşte.

Danton, unul dintre cei mai mari actori ai sângerosului spectacol revoluţionar, reclamă şi el mai multe momente memorabile. E greu să alegi între Îndrăzneală, iar îndrăzneala, mereu îndrăzneală, din discursul ţinut la 2 septembrie 1792 la tribuna Adunării Naţionale legislative, Patria nu se ia pe tălpile pantofilor, când află că Robespierre îi pregăteşte ghilotinarea, sau cel dinaintea morţii, când îi spune călăului Samson să-i arate mulţimii ţeasta retezată, deoarece merită. Salutare tuturor acestor eroi consemnaţi de Istorie, răsfăţaţi de aceasta cu notorietate!

Eu însă voi propune pentru această Galerie un nume despre care - sunt sigur - doar cunoscătorii în amănunt ai Revoluţiei franceze vor fi auzit.
E vorba de un cetăţean, ca să ne exprimăm în termenii Revoluţiei, pe numele său Joseph Martin-Dauch. Ce-a făcut respectivul de merită să-l proclamăm erou? La 20 iunie 1789, alungaţi din sala unde se ţineau şedinţele Stărilor Generale, reprezentanţii Stării a treia, deja constituiţi în Adunare Naţională, găsesc în cele din urmă sala Jeu de Paume.

Jean-Joseph Mounier propune deputaţilor să jure solemn că nu se vor despărţi până când nu vor da Franţei o Constituţie. Abatele Emmanuel-Joseph Sieyès se grăbeşte să-l redacteze. Suit pe o masă, preşedintele Adunării, Jean-Sylvain Bailly, dă citire textului. Unii cercetători au poreclit atmosfera de după 1789 din Franţa nevroză revoluţionară. Propunerea de a se proceda la un Jurământ solemn a fost primită cu strigăte aprobatoare.

Entuziastul atinge delirul. Toţi sunt convinşi că au făcut un act istoric. După repetarea Jurământului, membrii Adunării purced la semnarea documentului, urmând ordinea alfabetică a circumscripţiilor. Deodată, unul dintre deputaţi, Armand-Gaston Camus, strigă: „Anunţ Adunarea că Martin Dauch, din circumscripţia Castelnaudary, a semnat opozant".

Întreaga sală explodează la acest anunţ. Dintre cei 571 de membri ai Adunării Naţionale s-a găsit unul care nu numai că nu-şi exprimă entuziasmul, dar, mai mult, refuză făţiş să depună Jurământul. Preşedintele de şedinţă îl invită pe opozant la Tribună pentru a se explica. Martin-Dauch declară, fără cel mai mic semn de tulburare, că nu poate jura pentru un text care n-a fost sancţionat de Rege. Un nou tumult. La moarte! strigă unii.

Alţii propun ca semnătura deputatului să fie ştearsă. Decizia finală a Adunării? Senzaţională expresie a democraţiei deja înţelese. Semnătura şi cuvântul opozant vor rămâne în procesul-verbal ca o dovadă a libertăţii votului. Mai mult, ele vor fi puse în capul procesului-verbal. Ce s-a întâmplat după aceea cu Martin-Dauch? În timpul Terorii, alţii au ajuns la ghilotină pentru mai puţin.

După dizolvarea Adunării Naţionale, eroul nostru se retrage din politică, ducând o viaţă paşnică la Toulouse. În timpul Terorii, e descoperit şi aruncat în închisoare.

Scapă de la ghilotină din cauza unei greşeli ortografice: pe hârtia cu Jurământul, numele său a fost trecut greşit Martin d'Auch. Psihologii ştiu că e greu, infernal de greu, să nu te contagiezi de starea de moment a mulţimii în care te afli. Mai ales când e vorba de entuziasm. Din acest punct de vedere, Martin-Dauch e un veritabil erou.