Slăbiciuni politicianiste ca acum un veac

Romanul lui Cezar Petrescu exprimă opţiunea autorului pentru marii latifundiari, bociţi ca victime ale arendaşilor evrei, când, în realitate, ei erau victimele propriei iresponsabilităţi.

Am făcut ce-am făcut şi m-am trezit citind cu toată seriozitatea romanul lui Cezar Petrescu „1907", tipărit în trei volume (1937, 1938, 1943) la Editura Cugetarea. Şi-au spus cuvântul două cauze:

1) Lectura-viciu, nărav din copilărie şi de care nu mă pot dezbara nici acum, când viaţa mă obligă la lecturi exclusiv interesate.

2) Preponderent gazetăresc romanul lui Cezar Petrescu îmi oferă o imagine aţâţătoare a României din anii 1906-1907, cu deosebire în planul politicii şi al lumii înalte.

Un document solid în acest sens mi s-au părut paginile despre debutul sesiunii parlamentare 1906-1907. Istoria ne convinge că la guvernare se află Partidul Conservator, prin premierul George Gr. C. Cantacuzino. Formaţiune a marilor proprietari de pământ, Partidul Conservator se confruntă de câtva timp cu dizidenţa creată de Take Ionescu. De altfel, în ianuarie 1908 grupul dizident se va transforma în Partidul Conservator-Democrat.

Însoţind personajul întruchipat de senatorul independent Iordache Cumpătă, binecuvântat cu permisul de latifundiar de treabă, Cezar Petrescu foloseşte prilejul primei zile a sesiunii pentru a surprinde o realitate tipică momentului respectiv - trecerea de la un partid la altul:

„Mai trecea un stâlp al vechilor conservatori, la Tăkiţă gură de aur, cum îl numeau gazetele pe ministrul finanţelor şi al excedentelor, îngreuind astfel balanţa de partea celor care primeneau ţara, ca vechilii şi ardendaşii misitului Mendăl. Mai capitula alt suflet şovăelnic, boier scăpătat, cu datorii şi familie grea. Se mai punea la cale trecerea unei organizaţii judeţene, cu steagul închinat."

Deşi scris în 1937, romanul lui Cezar Petrescu exprimă opţiunea autorului pentru marii latifundiari, bociţi ca victime ale arendaşilor evrei, când, în realitate, ei erau victimele propriei iresponsabilităţi. În loc să se ocupe de moşii, prefereau să le arendeze pentru a putea prăpădi banii la Nisa sau Monte Carlo.

Saltul peste noapte de la o convingere la alta, de regulă net opusă primei, dă naştere unei alte realităţi - suspiciunea din propriile rânduri.

Un lider conservator mai modern - Jack Medoveanu - îşi permite la un moment dat să-l laude pe P.P. Carp, Şeful Junimiştilor, adversari politici ai Conservatorilor. Unul dintre cei din jur, Laurenţiu Saranda, tresare imediat:

„- Înclini spre dânsul? întrebă Laurenţiu Saranda, bănuitor, ca după moravurile unui tip când trecerile dintr-o tabără în alta se săvârşeau prin surpriză, peste noapte. Răspunde, traditorrre! Traditorrre!...".

Pentru restabilirea ordinii zguduite de Răscoală, Suveranul aduce la Putere, în 12 martie 1907,  Partidul Naţional-Liberal, aflat până atunci în Opoziţie. Cezar Petrescu notează cu sarcasm influenţa acestor schimbări asupra atmosferei din Bucureşti. Până atunci dominată de veştile despre Răscoală, atmosfera de acum stă sub semnul agitaţiei politicianiste: „O întoarcere pe pămînt a adus doar demisia guvernului şi lista celui nou. Nu din pricina vreunei mai adânci reculegeri. Ci din datina veche a târgului în care bucuria cea mai cu nesaţ aşteptată de norod, a rămas tot schimbarea Domnilor.

Îndată zvonurile peripeţiilor tragice de la sate s-au răcit, au trecut pe al doilea plan, încălecate de alte mai actuale şi senzaţionale probleme: numirea de secretari generali, inspectori, prefecţi, poliţai, toată primeneala de demnitari mai mari şi mai mici, fără de care o schimbare de guvern nu şi-ar fi avut nici rost, nici haz".

Acţiunea romanului se petrece în iarna lui 1906, primăvara lui 1907. Cu un secol şi ceva în urmă, scena politică a României mici se definea prin prăbuşirea partidelor în urma dizidenţelor interne, trecerea peste noapte de la un partid la altul, alintată de beneficiarii gestului ca revelaţie doctrinară şi denunţată de adversari ca trădare şi schimbarea întregii administraţii ca efect fatal al schimbării guvernului.

În 2012, viaţa politică internă cunoaşte aceleaşi realităţi. Ori de câte ori vine vorba de năravurile politicianismului moldo-valah, persoanele cu Bac-ul luat din prima, fac trimitere la I.L. Caragiale.

Slăbiciunile politichiei româneşti au fost sesizate însă de toţi marii scriitori români. Pentru a cunoaşte în profunzime viaţa politică de azi trebuie neapărat să-i recitim pe clasicii literaturii noastre!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.