Sclavii consumului

Rob al clipei, dar mai ales discipol al Norocului, al Întâmplării, el face credit cu buletinul pentru a-şi lua, inconştient, televizor, maşină de spălat, combină muzicală şi computer lui ăla micu’.

Vineri, pe la şase seara, Focşani, zi de 15 din lună.

În drum spre Găgeşti mă opresc la supermarketul de curând aşezat la marginea oraşului, pe şoseaua de centură, pe dreapta, cum te duci spre Bacău.

Trebuie să iau ceva provizii pentru cât voi sta acasă.

Niciun căruţ la locurile ştiute ca fiind pline de obicei. Parcarea, în schimb, dă peste margini de atâtea maşini.

Când să intru mă opreşte cineva.

Preţul popularităţii dobândite prin apariţia seară de seară la TV.

- Nu mai intraţi, domnule Cristoiu! La casă e o coadă de vreo două ore.

Mă nedumeresc suficient de convingător pentru ca binevoitorul să-şi dea seama că e nevoie de o explicaţie.

Azi, 15 ale lunii, e zi de salariu în Focşani.

Aproape tot oraşul, de cum a luat leafa, a dat fuga la supermarket.

Nu mai e nevoie să merg mai departe cu taifasul.

Ştiu ce se va întâmpla.

Vor cumpăra fel de fel de prostii, seduşi de etichetele de pe rafturile  aşezate de o parte şi de alta a coridoarelor largi.

Îşi vor burduşi portbagajul cu fleacuri.

A doua zi, treziţi din beţia shoppingului, vor realiza că nu mai au niciun ban.

Şi vor începe să bombăne împotriva nedreptăţii din România şi, mai ales, să se jeluiască, pentru că sunt constrânşi să tragă mâţa de coadă.

Mi-am amintit scena asta într-o seară, nu demult, când am mers după cumpărături la supermarketul de la Unirii, în Bucureşti.

Rămâi stupefiat văzând balamucul de la supermarket.

Sute de oameni împing cărucioarele printre rafturi, fac cozi la casă, îşi umplu cu vârf şi îndesat vehiculele, se ciocnesc unii de alţii, loviţi de o incredibilă patimă a cumpărătului cu orice preţ.

Toţi străinii nimeriţi pe aceste meleaguri sunt descumpăniţi de aglomeraţiile de la supermarketuri.

În Bucureşti şi în împrejurimi s-au deschis numeroase complexuri comerciale. Altele sunt pe cale să se deschidă.

Toate sunt arhipline.

În Occident, nu vei întâlni un astfel de fenomen.

Cum se explică el la noi?

Prin natura eminamente nechibzuită a românului. Ca şi în trăirile interioare, unde ard cu vâlvătaie o zi, după care se răcesc inevitabil, românii nu ştiu să-şi orânduiască viaţa pe termen lung. Chiar din debutul anului, occidentalul îşi împarte banii pentru toate cele 365 de zile. Atâta pentru mâncare, atâta pentru benzina maşinii, atâta pentru concediu. Orice cumpărătură mai deosebită ca preţ e chibzuită îndelung.

De unde luăm banii pentru a putea plăti?!

Românul e străin de o asemenea chibzuinţă.

Rob al clipei, dar mai ales discipol al Norocului, al Întâmplării, el face credit cu buletinul pentru a-şi lua, inconştient, televizor, maşină de spălat, combină muzicală şi computer lui ăla micu'.

Orice credit trebuie rambursat.

Se gândeşte românul la asta?

Nici vorbă.

Orizontul lui nu trece de ziua de azi.

E fericit că poate lua atât de uşor banii şi, evident, că îi poate prăpădi în doi timpi şi trei mişcări.

Cotropit de bucuria clipei prezente, nici nu-i trece prin cap că va trebui să dea banii înapoi şi cu dobândă.

Dacă îi aminteşti asta, se uită la tine lung, semn că nu pricepe deloc avertismentul.

Dacă insişti, îţi va răspunde cu un dat din mână semnificativ:

Om trăi şi om vedea!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.