Revolta fiilor de azi împotriva lumii postdecembriste a taţilor

În capitalism, a fi cineva înseamnă nu a fi, ci a avea.

Nenorocirea capitalismului de azi, inclusiv (dacă nu mai ales) a celui autohton, trebuie căutată în realitatea unei scări de valori având banul drept criteriu unic de apreciere a individului. Pe întinderea istoriei sale, omenirea a cunoscut epoci în care individul se bucura de preţuire în ochii celor din jur şi dacă era bun gânditor, bun credincios, ba chiar şi bun călăreţ. În capitalismul contemporan, individul străluceşte în plan social numai şi numai dacă are un cont baban în bancă. An de an se publică la noi un Top 300 al celor mai bogaţi oameni din România. De ce nu am publica, însoţit de acelaşi tam-tam mediatic, un Top 300 al intelectualilor?!

Am rezumat în câteva rânduri o teză a unei cărţi apărute anul trecut la Editura Corint sub titlul: „Iluzia -erou şi antierou în crizele economice".

Această denunţare a Puterii banului i-ar face pe cititori să creadă că autorul e un pensionar încărunţit între dâmburi de cărţi, supărat că junele vesele se dau în vânt după posesorii de SUV-uri şi nu după posesorii de permise la Biblioteca Academiei.

Ei bine, autorul cărţii despre care vorbim e un tânăr de 27 de ani (avea 26 când a tipărit cartea, în 2010), fiul unui cunoscut politician postdecembrist. Dacă ar fi făcut un accident de circulaţie cu jeepul din dotare, televiziunile i-ar fi zis pe loc beizadea.

Tânărul se numeşte Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, şi e cadru didactic la ASE, autor al unei teze de doctorat în domeniul economic. Cine dă cu ochii în librării de cartea lui Andrei Hrebenciuc are toate motivele s-o ia la fugă numai văzând-o: titlu abstract, făcut să te ia cu ameţeli dacă-l parcurgi până la capăt, copertă rece, neatrăgătoare, dar, mai ales, trimiterea la Criza de azi, subiect care, încăput pe mâna economiştilor, a devenit o sperietoare chiar şi pentru cei care şi-au luat Bac-ul. Citind-o însă, îţi dai seama cât ai fi pierdut dacă te-ai fi luat după înfăţişare, din acest punct de vedere cărţile fiind ca şi oamenii.

Andrei Hrebenciuc porneşte de la un adevăr simplu, trecut însă cu vederea de specialiştii în economie. Criza actuală, repetând într-un fel alte crize din istoria capitalismului - a Bulbilor de lalea, din Olanda, criza South Sea şi Criza din 1928 - rămâne, înainte de toate, un eveniment istoric. Şi, asemenea tuturor evenimentelor istorice însemnate, ea are cauze complexe: sociale, morale, politice, psihologice.

Ocupându-se şi de cauzele morale ale crizei, Andrei Hrebenciuc găseşte prilejul de a avertiza asupra bogăţiei ca temei unic de recunoaştere a valorii în capitalism. Goana după cât mai multă bogăţie, expusă public, desigur, cu cât mai multă osârdie, mărturiseşte o lume în care, dacă n-ai bani, nu eşti nimic. Printre alte slăbiciuni fatale - zice Andrei Hrebenciuc - socialismul a limitat drastic satisfacerea nevoii individului de a fi recunoscut. Excepţie făcând sportivii, artiştii şi, într‑o oarecare măsură, scriitorii, socialismul nu admitea vedetismul. Capitalismul creează posibilitatea ca individul să‑şi satisfacă nevoia de a trece drept cineva.

Numai că, din nefericire, în capitalism, a fi cineva înseamnă nu a fi, ci a avea. Deşi analist, Andrei Hrebenciuc încalcă norma răcelii chirurgicale pentru a lua atitudine faţă de prioritatea absolută pe care o deţine banul ca valoare în capitalismul contemporan. Surpriza vine - aşa cum observam mai înainte - de la faptul că autorul nu e nici călugăr, nici pensionar, nici un tânăr sărac de prin suburbii.

Ca fiu al lui Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc a beneficiat şi beneficiază de o condiţie materială bună. Ştirile date despre el pe vremea relaţiei cu Elena Băsescu ni-l dezvăluiau ca un tânăr care ştia unde e Bamboo şi care nu se dădea în lături de la cuceririle de confort ale lumii moderne. Tocmai de aceea, pledoaria lui pentru o societate care să recunoască drept valoare şi altceva decât banul capătă o semnificaţie aparte.

E semnul că s-a ivit în România o generaţie a fiilor care se revoltă împotriva lumii postdecembriste create de taţii lor. Asemenea generaţiei de bonjurişti de la 1848 care refuza lumea de işlice şi bărbi a taţilor. Asemenea generaţiei de fii de nomenclaturişti care au răsturnat lumea de comunişti a părinţilor.

Ion Cristoiu  este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri pe teme de istorie, politică şi literatură şi scrie pentru ''Adevărul''.