Parlamentarii – ca „nişte W.C.-uri de gară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

«D-lor Deputaţi, D-lor Senatori/ Majestic Hotel, Calea Victoriei 40/ Vă invită şi vă oferă Confort modern, Linişte. Telefoane în toate camerele şi o reducere de 25 şi 35 la sută. Vizitaţi-ne!»

În zilele de 1 şi 2 iunie 1939, au loc alegeri parlamentare, primele şi singurele din perioada Dictaturii regale, instituite prin Lovitura de stat din noaptea de 10/11 februarie 1938. Dată gata în viteză de premierul Armand Călinescu şi de ministrul Justiţiei, Victor Iamandi, la ordinul lui Carol al II-lea, fericit să aibă o nouă jucărie, Legea electorală fusese promulgată la 9 mai 1939. Ea  se voia un punct de reper în ceea ce s-ar putea numi democraţia originală a lui Carol al II-lea, precursoare a democraţiei originale dragi lui Ion Iliescu din primii ani post-decembrişti. Avea dreptul să depună candidaturi doar un singur partid: Frontul Renaşterii Naţionale. Camera Deputaţilor, aleasă pe 6 ani (ar fi trebuit să-şi încheie activitatea în 1945!), conţinea 258 de locuri, repartizate nu pe partide, ci pe categorii profesionale: 86 - agricultorilor şi meşteşugarilor, 86 - comercianţilor şi industriaşilor, 86 - celor cu profesiuni libere, inclusiv scriitorilor şi artiştilor. Senatul urma să aibă senatori de drept, senatori desemnaţi de Rege şi senatori aleşi. Sesiunile Camerei Deputaţilor şi Senatului se deschid la 7 iunie 1939 şi se închid la 11 iulie 1939. Se înţelege că prin Legea electorală ajung parlamentari şi senatori mulţi inşi din provincie, întâia oară în postura de aleşi ai Poporului. Noii deputaţi şi noii senatori trebuie să se cazeze undeva în Bucureşti. Proprietarii de hoteluri văd în asta o afacere sigură.

Drept pentru care, în oficiosul „România" din 7 iunie 1939, pagina 7, sus, poate fi citită această reclamă: „D-lor Deputaţi, D-lor Senatori/ Majestic Hotel, Calea Victoriei 40/ Vă invită şi vă oferă Confort modern, Linişte. Telefoane în toate camerele şi o reducere de 25 şi 35 la sută. Vizitaţi-ne!" Telefoane în toate camerele era la vremea respectivă maximum de conform în materie de comunicaţii. Azi, o asemenea reclamă ar trâmbiţa că în toate camerele e Wi-Fi!

Pentru a participa la şedinţele parlamentare, deputaţii şi senatorii trebuie să îmbrace uniforma Frontului Renaşterii Naţionale. Invitată de soţii Gafencu la şedinţa de deschidere a Camerelor reunite, din 7 iunie 1939, Marta Bibescu nota în Jurnalul ei politic: „Îmi plimb privirea peste adunare, peste cele două adunări contopite într-una singură. Este o grădină de crini şi margarete (uniforma de vară era albă - n.n.), un parlament colonial. (...) Nu se îngăduie albăstruiul decât foştilor preşedinţi de consiliu, printre care se numără şi Iorga. În orice caz, uniforma le dă o înfăţişare curăţică. Ce-o să mai râdă George, când îi voi povesti! Vechii politicieni, trecuţi prin ciur şi prin sită - «cu frunţile cele mai posomorâte, poate chiar cele mai josnice» - au fost spoiţi cu var, ca nişte pomi fructiferi sau ca nişte W.C.-uri de gară - ca tot ce trebuie dezinfectat". Deputaţii şi senatorii n-au cum şti de această observaţie ironică, dat fiind că Jurnalul Martei Bibescu a fost tipărit abia în 1979. Dar chiar dacă ar fi ştiut, nu cred că aleşii poporului ar fi renunţat la rentabilul fotoliu de teama de a nu fi văzuţi ca „nişte W.C-uri de gară". Aşa că parlamentarii, dar nu numai, ci toţi membrii FRN, se grăbesc să-şi facă rost de uniformă. Galeriile Lafayette miros rapid afacerea. „România" din 5 iunie 1939, publică reclama uriaşă a Galeriilor Lafayette. Lângă un tip în uniformă FRN cu dunga pantalonilor impecabilă, se aşterne  de sus până jos acest text:
„Uniforme
Frontul Renaşterii
Naţionale
De vară
Albastre şi albe
Din stofe
Comgarn
Seviot
Olandă
englezească neşifonabilă
Gabardină
Panama
Gata şi după comandă cu preţurile cele mai ieftine
Galeries Lafayette".
Cele două reclame sunt publicate cu precădere în „România".

Explicabil. Fiind vorba de oficiosul Dictaturii carliste, se presupune că ziarul e citit exact de cei care au nevoie de uniforme FRN! Când am dat cu ochii de aceste reclame m-am amuzat, stârnit de contrastul dintre solemnitatea politicii şi mărunţimea negustoriei. După un timp, mai gândindu-mă, mi-am dat seama de un adevăr: proprietarii de hoteluri din 1939 sunt nişte inşi veşnic la pândă după profit. Ăştia da capitalişti! 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite