Mizeria politicianistă românească, ieri şi azi (IV)

Premierul desemnat „se umflă ca un broscoi“.

În 28 decembrie 1937, la ora 21.00, are loc, la Palatul Regal, ceremonia de depunere a Jurământului de către noul Guvern. Mare bucurie pe poetul Neamului! Ajungea, în fine, în fruntea bucatelor! Îl îndreptăţeşte la aşa ceva şi Cuvântarea Majestăţii Sale, rostită la Depunerea Jurământului. Suveranul declară că desemnarea lui Octavian Goga a fost rezultatul unei serioase chibzuiri: „Domnilor, îmi dau foarte bine seama că, încredinţându-vă în aceste clipe grele conducerea şi administrarea ţării, nu am îndeplinit acest act fără o chizbuire."

Potrivit Regelui, decizia a avut la bază programul politic al PNC, văzut ca pe deplin corespunzător interesului naţional: „Să fie întâmplare că majoritatea Domniilor-Voastre faceţi parte dintr-un partid, în a cărui lozincă intră «Dumnezeu» şi «Rege», şi aţi depus Jurământul în această sală în care se află pomul de Crăciun, care este chiar simbolul naşterii Aceluia în numele căruia doriţi să lucraţi? Fie acesta de bun augur şi harul lui Dumnezeu să se reverse asupra Domniilor-Voastre! Domniile-Voastre păşiţi pe un drum nou, păşiţi pe un drum a cărui lozincă este «naţionalismul». Este o lozincă frumoasă, dar ­este şi o lozincă greu de îndeplinit. Toate acestea le-am ştiut când v-am chemat să îndepliniţi această misiune."

Potrivit Protocolului, ia cuvântul Octavian Goga. Discursul premierului se încheie astfel: „În numele colegilor mei exprim Majestăţii Voastre, odată cu devotamentul nostru neţărmurit, sentimentul de sacrificiu care va călăuzi activitatea guvernului. În clipele de răspundere ale credinţei ce V-am jurat, având mai mult decât oricând viziunea măreţiei din trecut, cugetul nostru se închină cu smerenie în faţa Tronului, chezăşie neclintită a strălucirilor viitoare. Cu aceste gînduri Vă zicem, ­Sire, din toată inima strămoşeasca urare: Să trăieşti, Măria Ta! Suntem la datorie!"

La 8 mai 1938, Octavian Goga consemna în Testamentul său politic: „Am trăit în vremea proştilor, am stăpânit mediocraţia sub un rege tranzacţionist în chestiuni de morală, timid şi fără orizont în probleme de stat." Ca să vezi! Descoperise cine e Regele cu adevărat după ce, la 10 februarie 1938, acesta îl zvârlise din fruntea bucatelor.

Şi Jurnalul lui Carol al II-lea vorbeşte de o matură chibzuire. Numai că scopul chibzuirii e altul: „Sunt perfect conştient că o guvernare cu aceste elemente, destul de hotărât antisemite, nu va putea fi una de lungă durată şi că după aceea voi fi liber să pot lua alte măsuri mai forte, măsuri cari să mă descătuşească, atât Ţara cât şi pe mine, de tirania, adesea atât de nepatriotică, a meschinelor interese de partid.

Cum era de aşteptat, atâta a aşteptat Goga, era împlinirea ambiţiilor sale, umflându-se ca un broscoi, primeşte a forma guvernul în condiţiunile care i le-am impus. Procedând după aceeaşi metodă ca cu Mihalache, dar invers, am impus colaborarea unor elemente Naţional-Ţărăniste, care erau nemulţumite de veşnicile acte de opoziţie sterilă a lui Maniu. Guvernul s-a format cu Cuza vicepreşedinte, fără portofoliu, I. Antonescu, la Apărarea Naţională, o ultimă încercare cu acest ambiţios nestabil, cu trei Naţional-Ţărănişti disidenţi, Armand Călinescu la Interne, o garanţie pentru mine, V. Rădulescu-Mehedinţi la Justiţie şi Virgil Potârcă, la Agricultură; Externele le-a luat cel mai deştept dintre toţi, Istrate Micescu. Graţie infiltraţiunei democratice, am putut obţine o frână pentru anumite excese ce erau de temut, şi foarte bine am făcut. Acuma mai este un punct important: Goga, mai ales, şi Cuza sunt duşmani de moarte ai gardiştilor şi hotărâţi de a întreprinde orice pentru exterminarea lor; în aceasta, vor fi perfect secondaţi de Călinescu, care este complect de acord cu ei".

De notat cu majuscule părerea intimă a Suveranului despre premierul desemnat!

Câteva lucruri din 1937 valabile şi azi:

1) Politicienii români sunt dispuşi la toate compromisurile jegoase pentru a parveni sau a rămâne la Putere.

2) Adevăratele decizii se iau în culise, fără ştirea opiniei publice.

3) Deşi există partide, alegeri libere, campanii şi candidaţi, când vine vorba de desemnarea premierului privirile tuturor se îndreaptă spre un singur om: Rege, Preşedinte.

4) Din decembrie 1989, trei preşedinţi au desemnat premieri. Deciziile lor au fost însoţite de declaraţii publice pompoase despre cei desemnaţi.

Ce vor fi scris ei în Jurnalele lor despre cei desemnaţi?!