Iedul european despre hipopotamul rus

Orice om normal ar trebui să se întrebe: în defavoarea cui au fost fraudate alegerile din Rusia?!

Şi pe meleagurile româneşti, alegerile prezidenţiale din Rusia au făcut să curgă multe vorbe pe apa sâmbetei, care e trăncăneala spusă sau scrisă cu ifose de comentariu. Unele păreri au stat sub semnul antirusismului isteric al unei părţi a intelighenţiei. Altele - cele mai multe - s-au înscris în cohorta de părerisme ale celor înclinaţi să judece realităţile din Marele Imperiu de la Răsărit după criterii valabile în aprecierea realităţilor obişnuite. În seara anunţării rezultatelor, un tip cu maxilare de ONG-ist îşi exprima la TVR dezamăgirea că Rusia întârzie să se apropie de Occident. De la litera mare, cu care debutase fraza, până la punct, cu care se terminase, aserţiunea era o prostie cu fes. Rusia, ţară cu peste 200 de milioane de locuitori, întinsă pe două continente, nu trebuie să se apropie de nimeni altcineva decât de ea însăşi. Aserţiunea suferea însă şi de desconsiderarea câtorva fapte izbitoare:

1) Principalul contracandidat al lui Vladimir Putin a fost comunistul Ghennadi Ziuganov, cu 17 procente finale. Dacă le adăugăm şi pe cele 7, ale lui Jirinovski, vom observa că lui Vladimir Putin nu i s-a opus o forţă credincioasă democraţiei de tip european, ci una naţionalist-comunistă, de tip euro-asiatic. Miliardarul excentric Mihail Prohorov, văzut ca întruchipând Opoziţia de tip democratic, a smuls cu greu doar 8% din procentul final. În aceste condiţii, orice om normal ar trebui să se întrebe: în defavoarea cui au fost fraudate alegerile?! Ar fi fost de preferat o victorie a lui Ghennadi Ziuganov?! Ca să nu mai spunem că însumate, procentajele candidaţilor care au bătut monedă pe Măreţia maicii Rusii, au depăşit 80%.

2) Marea problemă a Rusiei de azi o reprezintă existenţa unui partener sigur de dialog cu Occidentul în rezolvarea  chestiunilor planetare. Vladimir Putin nu e democratul care să corespundă standardelor occidentale. Prin raportare însă la o Rusie ieşită din cei 50 de ani de imperialism comunist agresiv, fostul premier e de preferat unui preşedinte ivit peste noapte din drojdia tulburărilor social-politice. Să nu uităm că bolşevicii n-ar fi luat puterea dacă ţarului Nicolae al II-lea, un prostălău condus de nevastă-sa, nu i-ar fi urmat Alexander  Kerensky, un târâie-brâu, pe care nu-l conducea decât propria-i blegeală.

3) Mişcările de stradă sunt sprijinite făţiş de America. În Gubernia numită România, asta ar fi un avantaj. Nu merg ştabii României la Washington pentru a-i pândi pe politicienii americani pe la fast-fooduri, ca să le cearşească un surâs? În Imperiul care până nu demult hotăra soarta lumii împreună cu America, sprijinul dat de SUA e un imens dezavantaj. Moştenitori ai unei Rusii comuniste care, la rându-i, n-a fost altceva, în politica externă, decât o continuare a Rusiei ţariste, ruşii de azi privesc SUA ca pe un concurent la stăpânirea planetei, şi nu ca pe un Stăpân la care să te închini. Din acest punct de vedere, oricât de ciudat ar părea, mişcările de stradă din Rusia n-au făcut altceva decât să-i sporească lui Putin avantajul electoral. Dacă nu cumva le-a regizat el, să creadă şi să spere nătărăii din Occident că-n Rusia pravoslavnică s-a ivit o societate civilă care să pună la îndoială autocraţia! Luând în calcul declaraţiile lui Putin după alegeri despre rezultat ca o dovadă că Rusia dovedeşte voinţa de a-şi hotărî singură soarta, n-ar fi chiar o fantezie ipoteza unor mişcări regizate de Structuri.

Tudor Arghezi nota, la un moment dat, în grupajul „Însemnări ruseşti" din Revista Fundaţiilor Regale, nr. 8-9, august-septembrie 1941: „Adevărul este că între europeni şi ruşi e o diferenţă de la ied la hipopotam. Dacă mintea noastră merge la dreapta, mintea rusească o ia de-a-ndăratelea şi sare peste intervale. Au alte filozofii, şi chiar alte matematici. Ruseşte, una cu trei face între şapte şi nouă şi minusul e curbat. De două ori patru e unsprezece sau treizeci şi cinci".Scrise cu peste şapte decenii în urmă, aceste rânduri trebuie să fie ghid de folosire când e vorba de a comenta realităţile ruseşti de azi.

Ion Cristoiu  este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.