Exemplul Căpitanului pentru politicienii de azi

Relaţia Legiunii cu Presa se număra printre grijile de prim rang ale Căpitanului.

Vineri, 15 aprilie 2011, seara. Ediţie specială a emisiunii „Evenimentul zilei", la B1TV. Robert Turcescu m-a convocat în studio (deşi vinerea avem liber) pentru a dezbate ceea ce el crede a fi un eveniment care merită o ediţie specială: cotidianul „Adevărul" a publicat, în dimineaţa zilei de vineri, un amplu material critic despre liderul PNL, Crin Antonescu, izvorât din monitorizarea de tip paparazzi a unei zile din viaţa politicianului nostru. În studio, Grigore Cartianu, redactorul-şef al ziarului „Adevărul". La telefon, pentru a replica la articol, Crin Antonescu. Patru decenii de jurnalistică, dintre care douăzeci de jurnalistică liberă,  mi-au dat suficientă experienţă în materie de politică pentru a nu dramatiza acest nou şi surprinzător război: dintre un cotidian deţinut de liberalul Dinu Patriciu şi preşedintele liberalilor, Crin Antonescu. De aceea, spre finalul intervenţiei lui Crin Antonescu, ştiind că domnia sa e de profesie istoric, dar, mai ales, că e deschis la minte, îmi îngădui o glumă. Îi spun preşedintelui PNL că ar putea răspunde la ceea ce domnia sa numeşte campania „Adevărului"  aşa cum  a răspuns Corneliu Zelea Codreanu unor articole din „Universul". Căpitanul a ordonat ca legionarii să nu mai citească „Universul". Deşi pe muchie de cuţit (se contura riscul de a fi acuzat de atitudine obiectivistă faţă de „fascistul" C.Z. Codreanu), gluma a fost gustată de Crin Antonescu. Am invocat hotărârea Căpitanului la întâmplare, fără să mă fi documentat înainte de emisiune.

Mi-am amintit că găsisem menţionat Ordinul într-unul dintre Dosarele Siguranţei, găzduite de Arhiva SRI. Întors acasă, deşi e târziu, mă reped la spaţiul  pe care l-am închiriat, în Biblioteca personală, lui Corneliu Zelea Codreanu, şeful Mişcării Legionare. Găsesc destul de repede în  Dosarul  nr. 110237, volumele 9 şi 11, din Arhiva SRI, trase la xerox cu ani în urmă, când mă apucasem de lucru la o carte despre Căpitan (fără s-o termin, desigur), şi una dintre culegerile de Circulare ale lui Corneliu Zelea Codreanu. Am descoperit Documentul mult mai repede decât mă aşteptam. După ce-am tras la xerox cele 24 de volume despre Căpitan, am plasat fiecăruia un sumar.

Chestia cu „Universul" se găseşte în Nota informativă din 16 februarie 1937 despre Consfătuirea lui Corneliu Zelea Codreanu cu comandanţii legionari, şefii de regiuni şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului Totul pentru ţară. Din Notă aflu că Ordinul a fost niţel diferit de ceea ce spusesem eu la TV: „Comandanţii legionari n-au voie să mai citească «Universul»". Nu e însă vorba de o Circulară iscălită de Căpitan, ci de o relatare realizată de un agent al Siguranţei. Sunt convins, totuşi, că Ordinul s-a referit la toţi legionarii, şi nu numai la comandanţi. N-o fi auzit bine informatorul. Deşi încheiasem verificarea, nu m-am putut stăpâni să nu revăd toate documentele din cele două dosare şi toate Circularele. Cu toate că mi-a împins spre două noaptea ora de culcare, aventura intelectuală a meritat efortul. Am descoperit astfel că relaţia Legiunii cu Presa se număra printre grijile de prim rang ale Căpitanului. Multe Circulare, strânse în volum, şi multe Ordine, transcrise în notele informative ale agenţilor Siguranţei, conţin îndrumări severe ale legionarilor în chestiuni privind presa: ce publicaţii să citească şi ce nu; cum să citească publicaţii naţionaliste, precum „Porunca Vremii" sau „Buna Vestire"; cum să fie atraşi marii gazetari, oferindu-le locuri pe listele Partidului Totul pentru ţară; cum să scrie articole.

Despre Căpitanul şi Presa voi include un eseu în volumul programat să apară la Adevărul Holding. Până la apariţia eseului integral, să reamintesc politicienilor români de azi o regulă pe care Corneliu Zelea Codreanu nu osteneşte a o reaminti legionarilor în multe Ordine şi Circulare. Referindu-se la atacurile incorecte împotriva lui Iuliu Maniu din „Porunca Vremii", Căpitanul îşi încheie astfel Circulara nr. 10, Către şefii de organizaţii judeţene, din 26 noiembrie 1935: „M-am simţit umilit când, pe pagina I eram lăudat eu sau noi, iar pe ultima insultat Dl. Iuliu Maniu. (...) Domnul Iuliu Maniu ne este adversar, dar după dogma legionară nu ne este permis a ne purta fără onoare cu niciun adversar: Cum se poartă sau se va purta el cu noi, e treaba lui".

Suntem zilnic martorii unei prese tendenţioase, de partizanat orb care atacă incorect pe unii politicieni şi-i laudă  destrăbălat pe alţii. Vreau să văd şi eu un politician român care, lăudat într-un ziar sau la un post TV, se revoltă că adversarul său a fost terfelit la acelaşi ziar sau post TV!