Dej şi Ceauşescu îl admirau pe mareşalul Antonescu

Teoretic, anticomunistul Antonescu ar fi trebuit să fie urât de comuniştii Ceauşescu şi Dej.

Sub titlul „Delirul istoriei", consacram în volumul de eseuri „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea", tipărit la Adevărul Holding, un spaţiu însemnat scandalului provocat în URSS de apariţia romanului „Delirul" de Marin Preda, în 1975. Prin intermediul oficiosului „Literaturnaia Gazeta", Moscova identifica romanul drept o încercare reacţionară de reabilitare a „fascistului" Ion Antonescu. De apariţia „Delirului" a luat cunoştinţă însuşi Leonid Brejnev, atotputernicul-şef al URSS şi, prin asta, Ţarul tuturor comuniştilor din lume. În volumul „I se spunea Machiavelli", produs al unui dialog dintre Ştefan Andrei şi Lavinia Betea, fostul ministru de Externe dezvăluie că în 1976, când s-a abordat, la Snagov, chestiunea Basarabiei, pentru a-l mustra pe Ceauşescu de iredentism, Leonid Ilici Brejnev a citat, alături de reconsiderarea lui Stere, „şi apariţia Delirului". Dezvăluirea lui Ştefan Andrei explică într-un fel atacul din „Literaturnaia Gazeta", şi, poate, chiar şi din „Der Spiegel".

În taifasul televizat pe care l-am avut cu Ştefan Andrei pe marginea cărţii, tipărite la Adevărul Holding, l-am întrebat pe memorialist de ce se nelinişteau ruşii atât de tare că se publicase în România un roman despre mareşalul Antonescu.  Memorialistul mi-a răspuns că lui Brejnev nu-i păsa de ceea ce s-ar fi putut numi reabilitarea mareşalului, cât mai ales de posibila stimulare a naţionalismului românesc în Basarabia. Tot în emisiunea cu pricina, difuzată în Vinerea Mare, Ştefan Andrei a dezvăluit şi că lui Ceauşescu îi plăcea „Delirul", mai ales prin capitolul în care se imaginează o discuţie a mareşalului cu mama sa. Despre relaţia dintre Ceauşescu şi roman, Ştefan Andrei se ocupă niţel şi în carte, într-un capitol căruia Lavinia Betea i-a pus titlul: „«Delirul» lui Preda şi Critica Moscovei". Memorialistul infirmă teza unei comenzi date lui Marin Preda de către Nicolae Ceauşescu. El susţine că „Preda a avut ideea «Delirului», nu Ceauşescu sau altul de la partid". Ştefan Andrei confirmă însă că „i-a spus Ceauşescu lui Burtică să-i pună lui Preda la dispoziţie documentele de la Institutul de Istorie a Partidului despre Antonescu". Şi eu cred, judecând după realităţile din regimul Ceauşescu, mult mai complicate decât credinţa că Marin Preda a fost cel cu ideea „Delirului".

Cum de a ajuns la ea? Poate că i-a vorbit cineva despre mareşal. Sau, poate că avea nevoie de mareşal pentru un roman care nu e despre campania din Est, cum s-a spus, ci despre Delirul Istoriei. În orice caz, îmi imaginez că o dată luată decizia, Marin  Preda a mers la Cornel Burtică, secretarul cu Propaganda şi Cultura, pentru a obţine acces la documente. Iar Cornel Burtică a cerut aprobare de la Nicolae Ceauşescu. Mă convinge Ştefan Andrei şi când spune că Nicolae Ceauşescu a parcurs cartea după apariţia articolului din „Literaturnaia Gazeta". Potrivit lui Ştefan Andrei, fostul conducător a citit „cel mult capitolul cu Antonescu care merge la maică-sa - acela s-a bătut la maşină cu caractere mari". Reluând şi amplificând un pasaj din carte, Ştefan Andrei a arătat, tot în emisiunea cu pricina, că şi Dej îl admira în secret pe mareşalul Ion Antonescu. Teoretic, anticomunistul Antonescu ar fi trebuit să fie urât de comuniştii Ceauşescu şi Dej. Cum se explică admiraţia faţă de un personaj pe care propaganda comunistă nu-l scotea de sub eticheta de fiară fascistă? Una dintre explicaţii o putem găsi în admiraţia lui Stalin faţă de mareşal. Stalin, Dej, Ceauşescu aparţineau personajelor convinse de misiunea lor mesianică. Dictatori, cei trei n-aveau cum să nu vadă în personalitatea mareşalului modelul de conducător al unei naţiuni. O altă explicaţie trimite la nota de esenţă a regimului Antonescu. Mareşalul se angajase într-un război de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de sub ocupaţie rusească. Dej şi Ceauşescu aparţineau direcţiei naţionaliste a Partidului Comunist. Prin Declaraţia din aprilie 1964, Dej a angajat România în războiul tăcut, dar îndârjit, de dobândire a independenţei faţă de ruşi. Ceauşescu a continuat acest război, a reuşit să obţină şi să păstreze această independenţă. Puteau fi ei altfel decât admiratori ai mareşalului, ai celui  care a sfârşit în faţa plutonului de execuţie tocmai pentru că a vrut să reîntregească România?!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.