Cum se dedică o carte Majestăţilor Lor

Ce să scrii şi, mai ales, cum să scrii o dedicaţie ce ar urma să ajungă sub Înaltele priviri ale Majestăţilor Lor?

După tipărirea cărţii, oftând din greu, autorul purcede la ticluirea dedicaţiilor.

Pentru cei care aşteaptă la coadă la librărie, veniţi să asiste la lansarea cărţii, lucrurile sunt simple. Aşezat pe scaun, autorul trânteşte succesiv, după ce s-a interesat pentru cine e dedicaţia, „La mulţi Ani!", „Multă fericire!", „Multă sănătate!" şi alte asemenea bazaconii de rutină. Pentru feţele simandicoase are nevoie de un răgaz de creaţie, deseori mai lung şi mai trudnic decât cel reclamat de compunerea unui capitol din carte.

La Biblioteca Academiei Române, mai precis pe căruciorul pregătit de distribuitor să fie dus la lift, pentru ca volumele citite să fie returnate la depozit, mi-a atras atenţia o dedicaţie de un tip aparte, la care nu m-aş fi gândit în viaţa mea. În 1891, o editură din Bruxelles a scos o carte de istorie a Belgiei.

„Noua istorie a Belgiei" sau „Culegere de biografii naţionale", redactate astfel încât să facă agreabilă studierea ei de către tineri. Potrivit paginii de gardă, autorul şi-a dat doar iniţialele: F.-A.S... Superior general al Fraţilor Carităţii. Cartea nu e o încropeală, cum s-ar putea crede după ascunderea autorului în dosul unor iniţiale.

Monseniorul Namèche, vicerector al Universităţii din Louvain şi fost director al Şcolii Normale de Stat din Nivelles, îi expediază autorului, la 18 mai 1870, o epistolă, reprodusă cu promptitudine pe pagina de gardă: „Dragă A..., Am parcurs cu mult interes - o ştiţi - a voastră «Nouă Istorie a Belgiei».

Mă bucură succesul pe care l-a avut, deoarece aprob completamente planul pe care l-aţi urmărit şi eforturile pe care le-aţi făcut ca să faceţi studiul în acelaşi timp util şi agreabil tinerilor dumneavoastră elevi. Consider cartea dumneavoastră perfect corespunzătoare scopului pe care vi l-aţi propus. Vă rog să primiţi, dragă A..., expresia sentimentelor mele cele mai devotate şi cele mai afectuoase".

Cartea e dedicată Monseniorului Namèche. Avem toate motivele să credem că scrisorica e un gest de răspuns la cel de a i se dedica volumul. Totuşi, autorul reproduce epistola cu toate farafastâcurile de rigoare: „Monseniorul Namèche, vicerector al Universităţii din Louvain, a binevoit să onoreze autorul cu scrisoarea
următoare".

Un exemplar al cărţii trebuie să ajungă, cu dedicaţia de rigoare, la Majestăţile Lor, Carol I şi Regina Elisabeta. Moment de răscruce pentru autor. Ce să scrii şi, mai ales, cum să scrii o dedicaţie ce ar urma să ajungă sub Înaltele priviri ale Majestăţilor Lor? Exemplarul de la Biblioteca Academiei poartă pecetea Casei Regale.

E, aşadar, exemplarul trimis de autor Majestăţilor, Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Potrivit numărului de înregistrare, D. 5569/1951, exemplarul a intrat în depozitul bibliotecii după proclamarea Republicii Populare Române. E un exemplar de lux, cartonat şi scris cu litere aurite. Pe cotor sunt trecute numele autorului, F.-A.S..., şi titlul cărţii, „Istoria Belgiei".

Coperta ne oferă o surpriză. Scrie pe întreaga ei suprafaţă, cu litere aurite: „Majestăţilor Lor Regele şi Regina României, Omagiul respectuos al autorului". O astfel de dedicaţie îşi are locul, scrisă de autor cu mânuţa lui, pe pagina de gardă. Cel care a redactat această „Nouă Istorie a Belgiei" se va fi gândit că o astfel de formulă ar fi fost, dacă nu jignitoare, atunci nepotrivită pentru Majestăţile Lor. Şi a trimis Majestăţilor un exemplar în care, în loc de titlu şi autor, coperta conţine o dedicaţie adresată Lor de către autor.