Contribuţia presei la tâmpirea poporului

Caragiale dă literaturii române o bijuterie de cruntă satirizare a naţionalismului ieftin.

Februarie 1893. Camera Deputaţilor votează Legea pentru organizarea învăţământului profesional, înaintată şi susţinută de Petre P. Carp, ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor în guvernul conservator al lui Lascăr Catargiu (27 noiembrie 1871- 3 octombrie 1895). Legea e contestată violent de opoziţia liberală, pentru că nu interzicea evreilor accesul la şcolile profesionale. Anastase Stolojan, unul dintre fruntaşii PNL, lansase acuzaţia de antiromânism, cerând ca doar românii să poartă urma aceste şcoli.

„Moftul român" e o publicaţie satirică. Presa aşa-zis serioasă, de opoziţie, îşi exprima indignarea în astfel de ocazii, apărând cu prima pagină în chenar negru, plesnind sub explozia celor doar câteva rânduri isterice, tipărite cu negru şi ţipând isteric. Parodiind acest stil de a face presă, după votarea Legii, „Moftul român" din 7 februarie 1893 apare cu pagina întâi în chenar negru. Sub un titlu şi el parodic („Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!"), Caragiale dă literaturii române o bijuterie de cruntă satirizare a naţionalismului ieftin.

În stilul gazetelor violent protestatare, el începe prin a se explica: „Aşa de june «Moftul» şi deja mâhnit şi trist? iată ce-şi va zice desigur publicul văzând foiţa noastră cernită. Da, trist! da, mâhnit! da, cernit! Durerea adevărată e sobră de cuvinte, este mută... Să tăcem dar şi să plângem: Consumatum est!" Urmează trecerea în revistă a faptului care a stârnit gestul „Moftului român" de a apărea în chenar negru. „Ieri s-a dat în dealul Mitropoliei, cu 95 bile albe, contra 22 negre, lovitura de moarte României! Onoare celor 22 bile negre! ele singure sunt români adevăraţi! Căci - acele 95 bile albe nu sunt albe decât în batjocură: albul nu e coloarea doliului, nu e coloarea asasinatului şi a morţii, nu e coloarea trădării! ele nu pot fi, prin urmare, nu sunt adevăraţii reprezentanţi ai ţării". În acelaşi stil parodic, vine comentariul la votarea legii: „Protestăm energic dar! Ţara şi istoria să judece! Ieri s-a votat monstruoasa lege a dlui P.P. Carp asupra şcoalelor profesionale aşa cum a voit ministrul nerromân, care, ca briganzii, a pus Camerei servile cuţitul la gât, strigându-i fioros: votul sau viaţa! Penibil! terribil!! orribil!!! Ieri s-a votat aservirea noastră economică! Ieri s-a jertfit poftelor străine interesele române, sălbăticiei străine corpul României, antropofagiei judaice carnea şi sângele Naţiunii! Sărmană Românie!

De opt ori nefericită ţară, căci în adevăr eşti nefericită de atâtea ori câţi sfetnici are Coroana de oţel pe care ţi-ai smuls-o din gura tunului inimic! Mizeră Românie! Ai fost trădată, insultată, micşorată, murdărită, batjocorită, tăvălită, maltratată, înjosorâtă, ruinată, vândută, călcată, zdrobită de către regimul de urgie al bunului plac, al violenţei fărădelegilor, bandelor de puşcăriaşi şi de beţivi, infamiei, crimei, aberaţiunii, ignoranţei, nebuniei, trădării, murdăriei, chinorosului! Ieri, vineri 5 februarie '93, la orele 4 p.m., ieri, zi funestă şi blestemată! S-a votat acea lege antisocială, antieconomică, antipatriotică, antinaţională, antirromână, acea lege prin care evreii săraci nu sunt opriţi de a învăţa vreo meserie! Am zis că durerea e sobră de vorbe. Atâta dar! Iată prin urmare de ce, atât de june, «Moftul» este trist şi cernit. Iată de ce «Moftul» a ţinut ca o sfântă îndatorire faţă cu patria sa, cu poporul său, cu naţiunea sa să apară astăzi în chenarul de rigoare la aşa lugubru-solemne ocaziuni! Şi dacă mai regretăm ceva este că nu există o coloare şi mai închisă şi mai posomorâtă decât negrul pentru a reprezenta şi mai bine doliul românismului trădat!"

Dincolo de ironizarea rromânismului, Caragiale ne oferă o nouă dovadă de ceea ce el numea Contribuţia presei la tâmpirea poporului.