Ce-ar fi zis Ionel Brătianu despre vizita în SUA

În absenţa unor observaţii altfel decât OTV-iste la vizita lui Traian Băsescu în America, am apelat la Ionel Brătianu.

Cu vreun an în urmă, sub titlul „Învăţăturile lui Ionel Brătianu către politicieni şi nu numai", am publicat în „Historia" un grupaj de citate din discursurile marelui om politic. Aşa cum arătam în „Cuvântul înainte" la grupaj, discursurile rostite de Ionel Brătianu în împrejurări precise, între 1914 şi 1927, surprind prin strălucita prezenţă a meditaţiilor asupra politicii şi istoriei, rod al unei viziuni proprii despre lume şi viaţă. Zilele trecute mi-am recitit textul din „Historia" în perspectiva includerii în noul volum de eseuri, programat să apară la editura Adevărul Holding în această ultimă felie din anul de graţie 2011. De la publicarea în revistă mă desparte un timp în hotarele căruia am făcut experienţă de moderator TV care-şi descoase invitatul. Aşa s-a făcut că aproape seară de seară s-au perindat pe scaunul din faţa mea politicieni de toate culorile politice şi demnitari de toate responsabilităţile. Fiecare dintre invitaţi a trebuit să răspundă la întrebări precise, cele mai multe alcătuite pentru a-mi da răspuns unei singure şi mari întrebări: „Ce-o fi în capul domnului ăsta?" Prin „Ce-o fi în capul domnului ăsta?" înţelegând dacă are o viziune despre lume, un program de viaţă sau măcar o idee. Cu un anume regret mă văd obligat să constat că mulţi politicieni români n-au nimic în cap. În afară, desigur, de zeama lungă a clişeelor politicianiste, preparată de ei din programele partidului sau, în cele mai multe cazuri, luate pur şi simplu din cuvântările şefilor.

Popasul de lucru al lui Traian Băsescu la Washigton, dar mai ales, documentele iscălite cu acest prilej - Declaraţia comună privind parteneriatul româno-american, Acordul privind Scutul antirachetă - au făcut să ţâşnească din butia clasei politice autohtone, ca şi cum i s-ar fi dat cep, şuvoaie de vorbe. Iscodindu-le, n-am găsit în ele nicio observaţie de substanţă, concretizare la un moment precis de politică externă a unei viziuni asupra lumii, a unui program politic sau măcar a unei idei. În absenţa unor observaţii altfel decât OTV-iste la vizita lui Traian Băsescu în America, am apelat la Ionel Brătianu. Spune marele om politic la un moment dat: „Cine concepe relaţii cu străinătatea pentru a rezema siguranţa sau condiţiunile de existenţă ale statului pe bunăvoinţa din afară, fie acel din afară cât se poate de amic al nostru, face totdeauna o greşeală şi, în anumite împrejurări, o crimă". Acest citat, prezent în grupajul ce urmează să vadă lumina tiparului în noul meu volum de eseuri, e întruchiparea unei credinţe definitorii pentru politicianul Ionel Brătianu: „Atât din punctul de vedere al dezvoltării noastre interne în sine, cât şi din punctul de vedere al situaţiei noastre externe, este nevoie să fim tari aci, fiindcă un stat nu însemnează în lume decât ceea ce puterile sale de acasă îi dau dreptul şi-i dau puterea ca să însemneze".

Ionel Brătianu a murit în 1927. N-a mai apucat să-şi vadă credinţa confirmată de tragicele momente care au fost Dictatul de la Moscova şi Dictatul de la Viena, Lovitura de Stat de la 23 august 1944. În tentativa de a justifica nevolnicia conducătorilor din aceste momente, mulţi comentatori se grăbesc să jeluiască singurătatea României în faţa agresorului, părăsită de Marile Puteri, laşe sau cel puţin cinice. În realitate, ţara a trecut prin tragicele întâmplări numai şi numai pentru că ea s-a bazat doar pe alianţele din afară, fără a se îngriji de tăria din interior. Ce ne-ar spune Ionel Brătianu despre vizita lui Traian Băsescu în SUA? Că oricâte înţelegeri am semna cu Marile Puteri, garanţia siguranţei noastre într-o lume cu interese schimbătoare nu ne-o poate da decât tăria dinăuntru. Or, din punctul de vedere al tăriei dinăuntru, n-avem niciun motiv să fim liniştiţi câtă vreme realităţile de esenţă - de la economie până la politică - ne dezvăluie o ţară neaşezată, cum zicea Caragiale despre România de la finele secolului al XIX-lea.