Zen: o soluţie pentru guvernanţi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sar puţin, dar nu foarte departe, din profilul obişnuit al rubricii de faţă şi zic: anul acesta a apărut la Editura Paralela 45 o carte a excelentului prozator Vasile Andru, „Surâd, deci exist“.

Însă nu e un roman sau o culegere de povestiri, ci un volum de interviuri şi mărturisiri despre căutările şi peregrinările spirituale ale autorului, din Bucovina la Muntele Athos, din India în Noua Zeelandă, din New York în Tibet etc. De ce-l pomenesc taman aici? Fiindcă într-un dialog pe care Vasile Andru îl poartă în - nota bene! - 1991 cu maestrul zen Yvon Bec (să nu mă-ntrebaţi ce e zen-ul; n-avem spaţiu; căutaţi - vorba lui Vanghelie - pe „Guagăl") există un pasaj care m-a amuzat enorm. Ca orice maestru care se respectă, Yvon Bec încearcă să-şi impună, oriunde s-ar afla, ideile şi practicile zen. Şi spune la un moment dat: „Zen poate fi practicat cu orice categorie socială, la orice palier al vieţii. Aş vrea să-i întâlnesc pe preşedintele Ion Iliescu, pe premierul Petre Roman, pe şeful minerilor, să le arăt postura zazen. Cum îl cheamă pe şeful minerilor?" „Îl cheamă Miron Cozma", răspunde îndatoritor Vasile Andru. „Aş vrea să-l întâlnesc, să-i arăt zazen. Pe el şi pe toţi politicienii români" - zice maestrul zen, ba mai mult, plusează: „Aş vrea să văd şi pe cineva din ierarhii bisericii. Prezentaţi-mă mitropolitului sau episcopului, când mergem la Sibiu. Cum îl cheamă pe mitropolitul de la Sibiu?" „Îl cheamă Antonie Plămădeală", răspunde, cu sapienţă, Vasile Andru. „Prezentaţi-mă lui Antonie. Aş vrea să-i arăt postura".

Să recunoaştem: să-i vezi măcar pe liber-cugetătorul Ion Iliescu şi pe dreptcredinciosul Antonie Plămădeală stând - probabil în „lotus"... - în postura zazen, nu-i de ici, de colea.

Şi mă gândesc dacă această postură nu li s-ar recomanda şi preşedintelui Băsescu şi premierului Boc. (Pentru că, mai mult ca sigur, dna Elena Udrea şi dna Roberta Anastase o practică fără să-şi dea seama). Cine ştie - s-au mai văzut minuni - poate le-ar veni mintea la cap. „Oratio mentis", cum zice Vasile Andru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite