Schimbările la faţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre fenomenele cele mai uimitoare pe care le-am văzut din 1990 încoace şi pe care nu pot, oricât aş încerca, să mi-l explic până la capăt este modul cum se poate transforma un om după ce, printr-o funcţie oarecare, printr-un mandat încredinţat de alegători sau numai printr-o „captatio benevolentiae“ din partea unui partid ori a unui şef, este atras în politică.

Personalităţi recunoscute în domeniile în care activează, intelectuali străluciţi, condeieri pe care până mai ieri i-ai admirat se metamorfozează aproape peste noapte ca-n proza lui Robert Louis Stevenson, „Straniul caz al lui dr. Jekyll şi al lui Mr. Hyde". Şi nu e vorba aici de traseişti politici care trec de la un partid la altul (că de doctrine nici nu poate fi vorba) cu nonşalanţa cu care trec câinii vagabonzi de pe un trotuar pe altul, ci de, repet, persoane cu realizări profesionale indubitabile, pe care i-ai crezut stâlpi de moralitate şi bun-simţ. Şi brusc devin hidoşi, susţin cu aplomb aberaţii, sunt de nerecunoscut. (N-o să dau nume, fiindcă fenomenul nu ţine de-o formaţiune politică sau alta, ci pare pur şi simplu, la nivelul societăţii noastre, endemic).

Cu ani în urmă am văzut un desen animat produs de Studiourile Walt Disney despre modul cum se schimbă un om când se urcă la volan. Câtă vreme era pieton, persoana era umilă, lălâie, se ferea să deranjeze pe cineva, umbla adusă de spate ş.a.m.d. După ce se suia în automobil, devenea o fiară, i se zburlea părul în cap, îi creşteau gheare, i se ascuţeau dinţii. Cam aşa, mutatis-mutandis, se întâmplă şi pe la televizor sau în presa scrisă cu anumite persoane, cu totul şi cu totul onorabile pe timpul când erau pietoni.

La toate nedumeririle mele în această privinţă n-am decât un răspuns conţinut în versurile poetului Gheorghe Pituţ din poemul „La noi", transpus muzical magistral de regretatul cantautor Augustin Frăţilă:

Puterea este fruct divin
Cine apucă să o guste
E-asemeni celor ce beau vin
În cer, la cramele-auguste.
Atâta doar că „la noi" vinul ăsta e apă chioară. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite