Viitor de aur ţara noastră are

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Priviţi imaginea alăturată: nu credeţi că ar putea fi brandul nostru de ţară?

Dacă nu acum, atunci ar fi şanse peste vreo 20 de ani. Căci numărul ghiolbanilor creşte cu viteză cosmică, în vreme ce bunul-simţ, tradiţiile şi omenia sunt pe cale de dispariţie.



Ce poţi aştepta de la acest puradel cocoşat de greutatea lănţoiului de aur? Să devină, cumva, un cetăţean educat? Să fie crescut în cultul muncii şi al dreptăţii? Să se închine la icoana corectitudinii? El, micuţul, e nevinovat, dar alţii i-au decis deja destinul: crescut de cocalari, printre cocalari, are toate şansele să devină, la rându-i, cocalar.

Ce să înţeleagă el la vârsta scâncetelor de copil? Toate virtuţile lumii pălesc în faţa kilogramelor de aur agăţate de gât. Acesta va fi rostul vieţii lui: să strângă cât mai mult aur, căci - vorba unei manele care răsuna într-o dimineaţă în Piaţa Crângaşi - să moară duşmanii că n-are valoarea mea. Să strângă oricum: prin hoţie, prin jaf sau cerşetorie, numai aur să fie!

De ce-o plânge puradelul? Să-l fi bătut piranda? Da' de unde: pesemne că-l doare spinarea de la atâta greutate agăţată de gât. Sau te pomeneşti că e rece aurul şi-l jenează pe bietul copil? Mare dezbatere poate ieşi de la această fotografie!

Dar, ia stai aşa: nu cumva i-a tăiat Boc pensia alimen­tară? Sau l-o fi pocnit Băsescu? L-a supărat Crin Antonescu? Nu, că ăsta dormea... Inexplicabil de optimist pentru un om care a murit sărac, Dimitrie Bolintineanu spunea: „Viitor de aur ţara noastră are / Şi prevăd prin secoli a ei înălţare". Secolele au cam început să curgă, iar din vorbele poetului a rămas doar atât: viitor de aur ţara noastră are... Aur agăţat de gât.

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite