Vă mulţumesc!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aş fi vrut ca, în cele cinci zile ale Târgului de Carte, să ţin un fel de „Jurnal de Bookfest“.

Să consemnez la zi - pentru această rubrică -întâmplări, fapte, oameni, emoţii, revederi, surprize. Îmi închipuiam că, între două întâlniri cu cititorii, voi găsi răgazul de a scoate laptopul şi a scrie o filă de text.

Dar a fost imposibil. Efervescenţa a fost atât de mare, iar publicul atât de generos, încât n-am putut evada nici măcar pentru o jumătate de oră. De aceea consemnez cu întârziere, în crucea nopţii, momente speciale din primele două zile ale Târgului - cele de miercuri şi de joi.

Am fost emoţionat să citesc în ochii oamenilor bucuria unei cărţi pe care păreau că o aşteaptă de multă vreme. Nu conta cine o scrie, nici cine o tipăreşte, ci doar ca ea să apară, ca o revanşă peste ani a minciunii istorice în care am fost cufundaţi timp de 20 de ani. M-a mişcat profund răbdarea cu care oameni de calitate, mulţi dintre ei trecuţi de 60 de ani, ba chiar şi octogenari, au aşteptat chiar şi o oră pentru a le veni rândul la autografe. Pun această atracţie pe seama generozităţii cititorilor şi pe cea a calităţii invitaţilor.

M-a impresionat discreţia cu care scriitori de talia Gabrielei Adameşteanu şi a lui Radu Aldulescu s-au aşezat la rând pentru autografe. Cunoscându-le valoarea, consider că eu am primit autograf din partea lor.

Le sunt recunoscător actriţei Iarina Demian şi actorului George Mihăiţă. La fel, lui Mihai Stoichiţă, unul dintre puţinii antrenori de fotbal împrieteniţi cu cartea. Mi-a făcut plăcere, de asemenea, să-l revăd pe Andras Bitay, cel care în 1990 realiza emisiunea „Gaudeamus" pe TVR 1, o fereastră curată într-o instituţie diversionistă.

M-au onorat cu prezenţa lor foşti colegi de la „Evenimentul zilei" şi actuali colegi de la „Adevărul". Cu scuze pentru că îi numesc doar pe câţiva dintre ei, îi amintesc pe Horia Barna, Dorin Chioţea, Daniel Conţescu, Mihai Gălăţanu, Adrian Halpert, Călin Hera, Emilian Isailă, Horia Ivanovici, Laurenţiu Manolache, Florel Manu, Daniel Nanu, Alin Paicu, Matei Udrea, Ion Zubaşcu.

Monica Bârlădeanu s-a dovedit, ca întotdeauna, o prezenţă agreabilă şi discretă. Am observat-o într-un târziu, după ce o remarcase întreaga asistenţă. Îi mulţumesc o dată în plus, mai ales că întâlniri comune, precum cea cu marele scriitor indo-britanic Salman Rushdie, nu se uită prea uşor.

M-a surprins plăcut prezenţa lui Ioan Ceauşescu, ultimul supravieţuitor dintre cei zece copii ai Alexandrinei şi ai lui Andruţa Ceauşescu din Scorniceşti. Mi s-a părut chiar că acesta nu este nostalgic după „Epoca de Aur" a fratelui său.

Îi port recunoştinţă consăteanului meu Nicu Codea, preotul de la Ciorogârla. De asemena, lui Radu Botez (fiul scriitorului Demostene Botez), părintelui Alexandru de la Dridu şi scriitoarei franceze Catherine Durandin, cea care a solicitat - prin intermediar -un autograf pe „Sfârşitul Ceauşeştilor". Teşu Solomovici a venit la Târgul de Carte direct din Israel.

Nu-i pot uita pe cei care au cumpărat cartea pentru a le-o trimite rudelor sau prietenilor din Germania, Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda şi chiar Australia.

Mă înclin în faţa tuturor celor de mai sus, precum şi a celor - mulţi, foarte mulţi -nenumiţi din motive de spaţiu. Şi mă pun la dispoziţia dumneavoastră pentru ultimele două zile ale Târgului de Carte.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite