Un imn subversiv

„... Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume / Triumfător în lupte, un nume de Traian!"... Stop! Opriţi muzica! Ce fală, ce Traian? Niciun Traian!

Facem reclamă mascată unui politician? O dăm pe după colţ cu împăratul, dar ştim noi la cine se referă poetul, de fapt, când aruncă şopârla asta... Mare parşiv! Ştia el, 'oţul, pentru cine scrie aceste versuri, auzi, paşoptiste. Ce, Nostradamus n-a anticipat? Aşa şi ăsta: credeţi că nu ştia că peste veacuri, într-o zi, vom inaugura un mare stadion, într-o confruntare cu o mare echipă, la care se vor uita milioane de oameni? Oho, ce target! Cool, şi-o fi zis Mureşanu ăla, cu gândul la marketingul pe care i-l va face unui tiran. Şi a băgat-o pe asta, sfidând bunul-simţ electoral: triumfător în lupte, un nume de Traian!

Să umblăm, aşadar, peste cele 11 strofe ale poetului paşoptist-fitilist şi să eliminăm, cu maximă vigilenţă, versurile subversive. Doar e Imnul naţional, nu vreo baladă de amor! Cine se vrea necenzurat să cânte la altă masă.

„Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman"... Stop! Iar venim cu strâmbe? Abia l-am scos pe Băsescu şi o dăm cu Petre Roman? Aha, acum e clar: Andrei Mureşanu ţinea cu PD-ul! Cum de i-a nimerit exact pe preşedinţii acestui partid? Nu tu un Emil, nu tu un Ion... Şi mai scutiţi-ne cu coincidenţa, că nu suntem naivi!

Dar s-o luăm cu începutul. „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte"... Adică noi, românii, suntem nişte mortăciuni? N-avem şi noi orgoliul nostru, mândria noastră, demnitatea noastră? Asta pare a fi propagandă maghiară, căci numai ungurii susţin că n-au găsit picior de român când au trecut călare dinspre stepele Asiei spre pusta panonică. Afară cu versul cel mârşav!

„Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne, / Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii"... Carevasăzică, suntem şi sălbatici: stăm ascunşi în păpuriş şi avem apucături de-astea, de fiare ale pădurii. Urâtă treabă... A se elimina.

„Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine"... Ei, asta-i bună! Nu ne erau de ajuns un Mihai (să fie Regele, ăl de ne-a vândut la ruşi?) şi Ştefan (ăsta sigur e Pinalti!), ne trebuia şi un Corvin... Cât tupeu! Câtă obrăznicie! Huooo, huniazilor!

„De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, / Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, / Când patria sau mama, cu inimă duioasă, / Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!" Ei, aici avem mai multe aspecte. În primul rând, poetul subversiv insinuează că am fi o naţie de vrăjitoare care n-au altceva de făcut decât să trimită blesteme. Apoi, mai suntem şi ucigaşi cu sânge-rece, gata să spintecăm tot ce ne iese-n cale. Urâtă imagine încearcă unii să ne creeze... Tăiaţi toată strofa!

„Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, / Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm"... Iată-ne şi un fel de ciudaţi emo cu porniri suicidare!

„Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată / Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!"... Şi cine, mă rog, s-o fure? Poate Dinescu, la Cetate...

„Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!"... Poftim: pe asta a fredonat-o şi Ceauşescu la Târgovişte, când era dus spre zid. Insinuarea e străvezie: suntem o naţiune de nostalgici comunişti.

Afară şi cu asta! Tăiaţi subversiunea! Iar ce-a rămas daţi-i lui Marcel Pavel să cânte pe „Arena Naţională"!