Un filat şi-un prostănac

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eticheta „prostănac", dospită într-o ţeastă de vechi propagandist, a tot fost plimbată de pe o frunte social-democrată pe alta până când i s-a lipit chiar celui ce a scos-o în lume: Ion Iliescu.

Nu poate fi bănuit de prea multă inteligenţă unul care ordonă strângerea oştilor PSD-iste în jurul posibilului condamnat Adrian Năstase, înainte ca respectivul să fi fost condamnat! Iar viaţa, de obicei, pedepseşte asemenea nerozii, parcă anume ca să-l pună pe intrigant într-o situaţie caraghioasă. Asta s-a întâmplat şi ieri, când Năstase a fost declarat nevinovat, la primul verdict, în dosarul „Mătuşa Tamara". Şi atunci, de ce l-o fi luat gura pe dinainte pe Ion Iliescu? Vorba vorbei: dacă tăcea, filosof rămânea.

Să ne amintim ce spunea Iliescu săptămâna trecută, anticipând greşit verdictul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procesul lui Năstase. „E clar că e o făcătură acest proces. Noi trebuie să fim solidari cu el, chiar dacă va fi condamnat. Sunt trei procese în care e implicat, şi sunt toate nişte făcături evidente. Nu vreau să nominalizez pe nimeni... sunt din partea Puterii, în general", a spus preşedintele de onoare al PSD.

Această nouă ieşire la rampă a lui Ion Iliescu, care vine la scurt timp după implicarea sa energică în linşarea politică a lui Mircea Geoană, arată câtă onestitate conţinea pledoaria făcută de liderul liberal Crin Antonescu pe 29 noiembrie 2009, cu câteva zile înaintea finalei prezidenţiale Băsescu - Geoană. Încercând să explice că bătrânul bolşevic Ion Iliescu nu mai are niciun rol în PSD-ul cu care s-a aliat PNL, soţul doamnei Adina Vălean a spus: „Ion Iliescu e retras, e într-o poziţie de onoare, participă la nişte întâlniri ale PSD, spune lucruri corecte. Ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie, iar România e singura ţară din Europa care e condusă de doi comunişti, Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce de mult România".

Faptele, evident, l-au contrazis, ceea ce l-a făcut pe venerabilul Neagu Djuvara -liberal adevărat, şi nu vopsit -să-i aplice liderului PNL, recent, o corecţie usturătoare: „Acum câteva zile, Antonescu a declarat că Iliescu s-a retras din politică. Ca să spui o asemenea prostie, împlineşti o vorbă românească: «Dacă prostul nu-i fudul, nu e prost destul». Ăsta este Crin Antonescu".

Pentru a se martiriza un pic - iat-o pe Jeanne d'Arc a politicii româneşti! -, clientul lui Neagu Djuvara a mai produs o mostră de inteligenţă politică, miercuri, la consultările de la Cotroceni. „Domnule preşedinte, nu ne mai filaţi!", i-a spus Antonescu lui Băsescu. „Nu vă filez, că nu sunteţi atât de importanţi", i-a răspuns şeful statului. „Ei, lăsaţi, că de asta se ocupă Cartianu, pe banii lui Patriciu".

Ce-i poţi spune unei minţi atât de accidentate? Nimic, ar fi pierdere de vreme. Dacă în politica românească avem un prostănac, trebuie să avem şi un filat. Nefiind medici, nu ştim exact ce-i filează...

Grigore Cartianu este redactor şef ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite