Umflaţi-l! Eliberaţi-l! Curat constituţional!

S-a împărţit din nou România în două. Taberele erau pregătite, mai trebuia doar pretextul: pro şi contra arestului preventiv.

Partizanii întemniţării fără sentinţă, mai justiţiari de felul lor, se ghidează după principiul: decât să scape zece infractori, mai bine arestezi un nevinovat! Ei se poziţionează de partea procurorilor, invocând pericolul rămânerii în libertate a prezumtivilor corupţi. Pericolul public, carevasăzică. Iar acesta se manifestă, de obicei, fie prin riscul ca inculpaţii să se sustragă cercetării penale ascunzându-se ori fugind din ţară, fie prin posibilitatea ca ei să influenţeze martori sau să distrugă probe.

Pentru inamicii arestului preventiv, principiul de căpătâi sună astfel: decât să pedepseşti un nevinovat, mai bine să scape zece infractori! Argumentul lor forte este identic cu cel al avocaţilor: judecata să se facă în libertate, iar cătuşele să vină abia după condamnarea definitivă şi irevocabilă. Ce te faci dacă arestul preventiv este urmat de o sentinţă de nevinovăţie? Cine-i mai dă înapoi omului zilele pierdute în spatele gratiilor?

Personal, militez pentru regula cercetării şi judecării în stare de libertate. Excepţiile trebuie să fie rare şi bine întemeiate. În plus, reprezentanţii Justiţiei trebuie să le explice publicului cu toată claritatea, pentru a nu da şanse speculaţiilor şi discursurilor politicianiste.

Chiar dacă nu e specifică Justiţiei, transparenţa ar constitui o schimbare importantă faţă de actualele cutume. Analiştii neamului nu şi-ar mai da cu părerea pe bază de bănuieli ori de relaţii privilegiate cu Mama Omida, iar politrucii patriei nu ar mai fi atât de convinşi că arestatul preventiv este clar vinovat sau evident nevinovat.

În fapt, pentru Justiţie ar fi doar o schimbare de procedură: actuala restricţie de a vorbi să devină obligaţia de a explica. Dar îşi asumă cineva riscul de a-i lăsa pe politicieni fără obiectul major al demagogiei lor?

Căci unii strigă: umflaţi-l! Alţii urlă: eliberaţi-l! Caţavencu declamează: iată binefacerile unui regim constituţional! Iar Pristanda constată: curat constituţional!

Muzica!