Tusea, junghiul şi măseaua stricată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sfârşit, lucrurile se aşază în matca lor firească, iar tusea şi junghiul în aceeaşi cămaşă de forţă.

Întrucât suntem în an electoral, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali şi-au redescoperit valorile comune: râgâiala mioritică, înjurătura groasă, limbajul bip-biiip, patriotismul de gang.

Se întâmplă din nou, am putea spune, pentru că tot în Postul Paştelui s-au luat cei doi amorezi şi în urmă cu trei ani. Atunci au avut însă un atu care acum le lipseşte: cătuşele ciobanului piperan. Câte inimi slabe a impresionat don Jiji cu strigătul acela bine calculat, „Tâlharii liberi, Becali pe cruce!" Şi ce-a mai poftit boier Vadim la voturile ce se adunau în tolba martirului din Maybach! Odată încolţită ideea, târgul a fost simplu: ne-am înjurat ca porcii, hai să ne unim grohăielile pentru a face 5% şi a intra umăr la umăr, rât la rât, în Parlamentul European! Aşa au ajuns cei doi să reprezinte România la Bruxelles, spre stupoarea lumii civilizate. E drept că n-au fost primiţi în grupurile politice frecventabile, ci au fost plasaţi în zona ciumaţilor, alături de rătăciţii Europei. În fond, chiar şi cele mai onorabile instituţii au un ţarc pentru exemplarele turbate.

Poate fi repetată în 2012 şmecheria din 2009? Greu de crezut. Între timp, martiriul lui Gigi s-a fâsâit, iar amperajul lui Vadim s-a mutat la scăfârlia noului zănatic de serviciu, DDD (Dan Diaconescu Direct). Chiar şi fanii lui C. V. Tudor - spun sondajele - au renunţat la speranţa de a vedea execuţii pe stadion, mulţumindu-se cu cei 20.000 de euro pe cap-pătrat de locuitor, promişi de domnu' Direct.

În fond, aici e cheia întregii afaceri: zurbagiii cu televiziune îi vor scoate la pensie pe zurbagiii fără televiziune. DDD va atrage în haznaua sa politică alegătorii care se bălăceau în fosa septică a lui Vadim, sperând că ori o să le dea Jiji de pomană, ori o să-i bage în echipă la Steaua, peste capul lui Ilie Stan.

Dacă Vadim şi Gigi sunt tusea şi junghiul politicii româneşti, DDD este sigur măseaua stricată. Personajul acesta ridicol, înzestrat cu o mare capacitate de a minţi, s-a insinuat în minţile multor naivi şi a strâns în haita sa multe hiene. E incredibil cum poate fi crezut caracaleanul când promite câte-n lună şi în stele, dovedind un real talent de hipnotizator. Uluitoare este şi abilitatea sa de a-i uşura la buzunar pe amărâţii care-l aşteaptă să-i salveze. Prin întrebări de-a dreptul imbecile, gen „Sunteţi de acord ca Dan Diaconescu să vă dubleze salariile şi pensiile?", candidatul poporului le ia banii celor care trimit SMS-uri pentru a răspunde pofticioşi: „Daaaaa!" Sociologii ar spune că, pentru a finanţa iluzii atât de grosolane, trebuie să fii ori fanatic, ori oligofren.

În fine, circul merge mai departe. Inclusiv prin martirizarea puşlamalei care se visează preşedinte peste o ţară de retardaţi.

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite