Când buna-credinţă este suspendată

Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

Am zis: e încă tânăr, are o carieră politică în faţă, nu se va compromite de dragul bătrânelor coţofene din partid. Un prim-ministru care merită o şansă. Iar Ponta chiar a dat câteva semne că va înlocui vorbăria ieftină din Opoziţie cu discursul sobru al exercitării Puterii.

Nimeni nu aştepta minuni, nimeni nu cerea luna de pe cer. Ba chiar eram pregătiţi (şi vom fi mereu) să sprijinim măsuri corecte, chiar dacă nepopulare. Nu poţi acuza Guvernul că nu dă de unde nu are. Important e să demonstreze bună-credinţă în administrarea ţării.

Iată însă că prin zidurile de beton ale Palatului Victoria, dinspre biroul primului-ministru, ţâşneşte o rea-credinţă cutremurătoare. Apărându-şi clientul ca la Mărăşeşti, avocaţii lui Adrian Năstase au scos la lumină un document revoltător: adresa trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin care instituţia guvernamentală anunţa că renunţă la calitatea de parte civilă în dosarul „Trofeul Calităţii".

Hârtia e semnată de un oarecare Constantin Adrian Balaban Grăjdan, colonel în rezervă care fusese numit în funcţie de câteva zile, şi poartă pecetea Guvernului României. Numirea lui Grăjdan a fost făcută de Victor Ponta personal, într-un joc care a inclus şi trecerea Inspectoratului de Stat în Construcţii de la Ministerul Dezvoltării în subordinea directă a primului-ministru. Decizie luată în chiar prima şedinţă de Guvern, semn că era prioritate zero, la concurenţă cu salariile şi cu pensiile...

Despre această faptă vitejească, domnul Ponta n-a suflat o vorbuliţă în cele 1.743 de apariţii zilnice pe ecranele televizoarelor (mai are puţin şi-l depăşeşte pe Traian Băsescu în vremurile de glorie ale acestuia). O ţine însă langa cu dreptul său de a merge la Consiliul European în locul preşedintelui Băsescu, deschizând un nou front al gherilei politice interne. Argumentele supreme ale lui Ponta sunt acelea că Băsescu e preşedinte, nu şef de stat, iar România nu este republică (semi)prezidenţială, ci republică parlamentară. Această gândire filosofică îmi aduce aminte că, atunci când preşedintele ţării devine indisponibil (suspendat, operat etc.), interimatul la Cotroceni este asigurat, în ordine, de preşedintele Senatului şi, respectiv, de cel al Camerei Deputaţilor. Asta înseamnă că înaintea numărului 3 în stat şi a numărului 2 în stat există, totuşi, şi un numărul 1 în stat. Iar acela nu ştiu să fie primul-ministru...

În fine, o declaraţie a lui Viorel Hrebenciuc a aprins o nouă vâlvătaie: când să fie alegerile parlamentare, în noiembrie (când le vine sorocul) sau în octombrie? De data asta, Hrebenciuc chiar are dreptate: scrutinul trebuie adus şi păstrat în octombrie, pentru a permite instalarea noului Parlament şi formarea Guvernului într-un termen rezonabil. E caraghios să repetăm experienţele din 2004, 2008 şi 2009, când Guvernul era anunţat în ajunul Crăciunului şi depunea jurământul de Anul Nou.

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''