Se încheagă Europa!

Încet, dar sigur, Europa începe să devină o Uniune, depăşind stadiul de sorcovă multinaţională în care s-a complăcut o vreme.

La Bruxelles a fost luată o decizie aparent banală, dar extrem de utilă: a fost adoptat încărcătorul universal. Este vorba despre încărcătorul de telefon, care va folosi acelaşi sistem de cuplare indiferent de tipul telefonului. Astfel, în cele 27 de ţări comunitare, nu vom mai auzi expresia „încărcătorul tău nu se potriveşte la telefonul meu".

Tot în domeniul telefoniei, nu demult, au fost limitate tarifele convorbirilor internaţionale, în sistem roaming. Industria telecomunicaţiilor a fost adusă, astfel, într-o zonă rezonabilă, pierzând privilegiul exceselor discreţionare.

Schimbări majore operează însă şi la nivelul gestionării economico-politice a Uniunii. Zilele trecute, de exemplu, Germania şi Franţa au anunţat că vor introducerea unui sistem unic de impozitare a firmelor din UE. Chiar dacă a fost primită cu reticenţă de unele ţări şi de companii multinaţionale, măsura are şanse să fie adoptată în viitorul nu prea îndepărtat. Voinţa unor „motoare" precum Germania şi Franţa cântăreşte enorm în contextul crizei economice.

Sistemul unic de impozitare ar fi un mare pas spre unificarea reală a mult-prea-fărâmiţatului continent. Dar n-ar fi suficient. Mai e nevoie de multe alte reforme structurale, care să transforme actuala Uniune Europeană într-o federaţie bine agregată: Statele Unite ale Europei, după modelul Statelor Unite ale Americii.

Or, dacă te uiţi peste Ocean, constaţi că Texasul, California şi Arizona au multe instituţii statale, dar Ministerul de Externe, Armata, CIA şi FBI sunt unice şi se află la centru. La 50 de state americane există o singură armată şi un singur minister de externe. La 27 de state europene există tot atâtea armate şi ministere de externe. Asta înseamnă cheltuieli inutile şi incapacitatea de a reacţiona unitar, atunci când e cazul. Ultima demonstraţie în acest sens: cazul Egipt, în care Europa (deşi are un soi de ministru de externe, sub numele imposibil de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă şi de securitate) a fost lipsită de reacţie, părând paralizată.

Fărâmiţarea se simte şi mai acut la nivelul reglementărilor economice şi fiscale. Ţările europene fac experimente diferite de la o capitală la alta, consumând energii enorme şi afundându-se în haos. Nu e de mirare că TVA, de exemplu, variază între 15% şi 25%, iar numărul de taxe şi structura lor diferă enorm de la o ţară la alta.

Personal, visez o Europă cu instituţii centrale puternice şi cu administraţii locale preocupate mai puţin de politică şi mai mult de administraţie. Să nu-i mai văd pe toţi trepăduşii locali - fie ei români, maghiari, letoni sau portughezi - jucându-se de-a impozitele! Fiecare ţară, prin reprezentanţii ei, să-şi spună cuvântul la Bruxelles, iar decizia Parlamentului European să devină lege de la Atlantic la Prut!

Pentru asta este nevoie însă şi de o Constituţie europeană puternică, nu de compromisul numit Tratatul de la Lisabona.