Salvarea vine din pământ

Istoria nu mai poate fi dată înapoi, dar cunoaşterea ei ne poate ajuta să mergem înainte. Iar pentru asta trebuie să înţelegem ce ni se întâmplă.

Chiaburii au dispărut de mult, copiii lor au fost hăituiţi şi daţi afară din şcoli din cauza „originii nesănătoase", iar nepoţii nu mai au nicio legătură cu glia. În multe situaţii, pământul a intrat pe mâna burgheziei roşii, care - neavând nici pedigri, nici ADN potrivit - nu ştie cu ce se mănâncă agricultura.

Şi totuşi, aşa cum lăstarul de stejar e capabil să scoată capul chiar şi din despicătura unei stânci, la fel şi românul are puterea de a reveni la destinul său legat de pământ. Totul e ca drumul regăsirii să nu fie presărat cu infinite obstacole, aşa cum se întâmplă de două decenii încoace.

Conform unei statistici oficiale, în România anului 2011 există trei milioane de hectare nelucrate.

S-au lenevit românii? Să fim serioşi: românii nu sunt nici mai harnici, nici mai leneşi decât alte naţiuni europene. Românii sunt doar mai prost organizaţi şi, în orice caz, mult prea expuşi unor capricii politice sau administrative. Sute de mii de deţinători de pământ - cei mai importanţi dintre ei, chiar urmaşii urbanizaţi ai chiaburilor de odinioară - nu vor sau nu pot să lucreze ţarina. Nici nu le convine însă să plătească impozite fără rost ori să aibă grija unei moşii care nu le aduce niciun folos. Aceşti oameni vor să-şi vândă pământul, dar nu pot. Tot aşa, alte mii sau zeci de mii de oameni vor să cumpere pământ, dar se izbesc de aceleaşi piedici. Fără cadastru nu se poate face nicio tranzacţie. Dar cadastrul trebuie precedat de eliberarea unui titlu de proprietate, operaţiune la care se blochează totul. Primăriile nu au măsurat nici până acum, după 21 de ani, toate parcelele de pe raza comunelor lor. Iar fără măsurători precise, făcute după norme europene, nu se poate elibera niciun act de proprietate. Cel mult, o adeverinţă care să ateste că pământul tău e al tău. Dar cu adeverinţe nu te bagă în seamă niciun notariat, aşa că tranzacţiile sunt imposibile.

Primăriile spun că nu au bani pentru a finaliza măsurătorile din teren. Abia de-şi permit un inginer, doi, specializaţi în operaţiuni cadastrale. Am vorbit cu primarii câtorva comune: cel mai optimist spunea că, în acest ritm, va limpezi problema pământului cam în şapte ani, iar cel mai pesimist - în 20 de ani. Operaţiunea ar putea fi urgentată prin angajarea unor firme de cadastru, dar primăriile nu au bani pentru aşa ceva.

De aici pleacă totul! Dacă proprietatea terenurilor va fi rezolvată, piaţa va prinde viteză. Unii vor vinde, alţii vor cumpăra terenuri. Se vor găsi destui fermieri capabili să reunească loturi mai mari, de zeci sau sute de hectare, eliminând astfel blestemul istoric al fărâmiţării terenului în fâşiuţe imposibil de lucrat rentabil.

Da, s-ar forma din nou chiaburi şi moşieri! De astă dată n-ar mai fi priviţi însă ca „duşmani ai poporului", ci ca salvatori ai unei naţiuni sărace cu pământ bogat. Nu de alta, dar locuitorii satelor au nevoie de locuri de muncă, iar orăşenii - de bucate româneşti, nu aduse de pe unde-a înţărcat mutu' iapa.