S-au ales. Aşa, şi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slavă Domnului, au trecut şi alegerile astea! Măcar pentru câteva luni, am scăpat de tirania promisiunilor neruşinate.

USL a cucerit aproape întreaga Românie, astfel încât în următorii patru ani bugetele locale îi vor sta la îndemână. Dacă primarii şi şefii de consilii judeţene vor înţelege să modernizeze România bucată cu bucată (înfiinţând zone metropolitane, de exemplu) şi să fure cu măsură (hai, să nu spuneţi că vă bate gândul imaculării!), atunci toată povestea asta va căpăta un sens. Dacă nu, nu.

Atenţie însă şi la jocul politic: e important cât a luat USL (se pare, în jur de 50%), dar şi mai important e cu ce zestre se vor alege, după acest scrutin, PSD şi PNL (PC-ul îl expediem în grila de programe a Antenei 3). Liberalii ştiu bine ce pericol îi paşte dacă, prin distribuţia mandatelor din administraţia locală, se lasă încălecaţi de „tovarăşii de drum" de la PSD!

PDL a suferit o înfrângere usturătoare, dar mai puţin severă decât proroceau „sondorii de opinie" din zona felixoidă. Unii ziceau 12%, alţii 6-7%, ba chiar se îngrijorau că partidul de suflet al lui Băsescu va coborî sub 5%. Iată rezultatul: un PDL situat aparent la 15%, dar care, prin însumarea procentelor luate „sub camuflaj" în unele judeţe (Mureş, Galaţi, Mehedinţi etc.), se duce spre 20%. Întrebarea e: nu cumva acest procent va plasa PDL chiar şi deasupra PNL (dar, evident, sub PSD), după numărarea voturilor bob cu bob? Răspunsul îl vom avea în zilele următoare.

Marea perdantă a acestor alegeri a fost Elena Udrea, şefa PDL Bucureşti. Aceasta şi-a condus organizaţia spre o înfrângere umilitoare, ­evacuându-şi practic partidul din Capitală. Doamna Udrea se află în situaţia elevului care pică Bac-ul la toate materiile, dar care tot mai speră să primească diploma de absolvire. Doar un partid sinucigaş ar mai ţine-o la conducere!

În schimb, Emil Boc a ieşit onorabil din vria politică în care intrase. A făcut-o coborând în arenă, nu bombănind pe margine. Fostul prim-ministru a candidat şi a câştigat, ceea ce în politică înseamnă enorm. Câţi dintre „greii" PDL au avut acest curaj?

Istoria va consemna anunţul diversionist al lui Liviu Dragnea, la vreo trei ore după miezul nopţii de duminică spre luni: „Roberta Anastase, cu SPP-iştii ei, a blocat câteva secţii de votare din Ploieşti şi nu mai permite numărarea voturilor!" Dragnea a adăugat, pe voce mai scăzută: „Informaţia asta mi-a dat-o chiar premierul, când a urcat sus". Eu, unul, mi-am şi imaginat-o pe duduia Roberta cu un kalaşnikov la brâu, luându-i ostatici pe membrii secţiei de votare. Pentru nevoia de adrenalină, am fost dezamăgit să aflu că Roberta terorista nu se afla prin zonă, iar secţia de votare era păzită de jandarmii lui Ioan Rus de la PSD...

O singură scenă a lipsit din ghiveciul acestor alegeri: apariţia lui Traian Băsescu, pe la ora 4 dimineaţa, pentru a anunţa hăhăind: „Un fleac, ne-au ciuruit!"

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite