Români, vă ordon, luaţi fonduri !

Dacă stai chiar şi o singură zi la Chişinău, te izbeşte diferenţa dintre a fi şi a nu fi membru al Uniunii Europene.

Sau, altfel spus, contrastul dintre un actual stat din Uniunea Europeană şi o fostă republică din Uniunea Sovietică. Poate vi se pare de necrezut, dar toate comparaţiile sunt în favoarea noastră.

I-am auzit pe basarabeni oftând moromeţian: ehei, dacă am avea şi noi nişte fonduri europene... Pe stradă, în mall sau la Târgul de carte, visul fraţilor noştri - mă refer la cei activi, nu la atârnători - este să primească un mic ajutor pentru a porni o afacere. Iar acel ajutor nu-l aşteaptă nici de la Guvernul de la Chişinău, nici de la România, ci de la Uniunea Europeană. De aceea, integrarea pare, pentru ei, o problemă de viaţă şi de moarte. Numai că e atât de departe...

Ascultându-i pe moldovenii din stânga Prutului, mă revoltă şi mai mult amorţeala care ne-a cuprins pe noi, românii. Avem posibilitatea să accesăm zeci de miliarde de euro, bani nerambursabili!, dar nu suntem în stare să luăm nici măcar un sfert. Este nu doar un act de iresponsabilitate, este o crimă. Zecile de miliarde de la UE ar schimba faţa României. În schimb, lipsa lor adânceşte sărăcia.

Primul mare vinovat este Guvernul. O avea multe probleme de rezolvat în vremuri de criză, o fi preocupat de reformarea statului, şi-o încorda muşchii în faţa corupţiei generalizate, dar nimic nu-i justifică amorţeala în chestiunea fondurilor europene! Absorbţia acestora se impune în orice top al priorităţilor naţionale. Nu există multe ministere care să fie mai utile, în aceşti ani, decât un posibil minister al fondurilor europene!

Vinovat este şi tot păienjenişul de autorităţi locale sau regionale care - din interes sau din nepricepere - nu sunt în stare să se apropie de banii europeni. Există fonduri pentru asfaltare, pentru apă şi canalizare, pentru mediu, pentru lucrări hidrotehnice, pentru amenajări forestiere... Sigur că este nevoie şi de cofinanţare, pentru că Europa dă 60%, 70%, 80%, 90%, iar restul trebuie pus de comunitatea locală. Primăriile şi Consiliile Judeţene ar face bine să scoată bani din piatră seacă, după cum Guvernul trebuie să intervină acolo unde cofinanţarea este imposibilă. Important e ca proiecte importante să nu fie ratate pentru că ne lipsesc 40%, 30%, 20% sau 10% din valoarea investiţiei.

Există şi o responsabilitate în zona cetăţenească. Prea puţini români se încumetă să intre în hora fondurilor europene. Uneori lipsesc banii pentru cofinanţare, de cele mai multe ori lipseşte curajul de a risca. Da, poţi să pierzi 10.000 de euro, dar la fel de bine poţi să câştigi 30.000 de euro! Afacerea trebuie să mai şi meargă, nu doar s-o pui pe picioare. Dar fără oameni care să-şi asume riscul nu se clădeşte nimic! Cu cât vom avea mai mulţi (chiar dacă n-au făcut în viaţa lor o afacere), cu atât va prinde viteză economia.

Diferenţa dintre o comunitate şi alta este dată şi de (sau mai ales de) capacitatea membrilor săi de a se organiza, de a risca, de a avea iniţiativă. Cei care vor continua să privească spre Centrul salvator vor trăi din ce în ce mai prost.

Aşa stând lucrurile, nu trebuie să-i mai privim chiorâş pe cei care iau fonduri europene. Să nu-i mai considerăm şmecheri, descurcăreţi sau chiar hoţi. Oamenii aceştia salvează, cât de cât, onoarea unei ţări paralizate de indolenţă funcţionărească şi de virusul ascuns al gândirii comuniste.

Un mareşal al acestor vremuri s-ar adresa astfel naţiei sale: români, vă ordon, luaţi fonduri!