Reîntâlnire cu Radu Gabrea

Excepţională ideea de a organiza o Noapte Albă a Filmului Românesc!

Într-un Bucureşti sufocat de mizerie funciară, de prostie agresivă şi de impostură administrativă, vestea unui maraton cinematografic pică precum o ploaie sănătoasă în mijlocul Saharei.

Personal, oricât de încărcată mi-ar fi agenda de început de weekend, îmi voi face timp să gust câteva producţii minunate. Pe unele le-am savurat în avanpremieră sau la proiecţii de masă. Din altele am gustat scurte secvenţe pe internet. Există multe filme grozave pe care nu am reuşit să le văd. Asta mă pune într-o dilemă: între care să mă împart?

N-aş vrea să ratez şi de astă dată „Occident"-ul lui Cristi Mungiu, regizorul care m-a cucerit prin „4-3-2" şi prin „Amintiri din Epoca de Aur", dar nici „Marfa şi banii" al lui Cristi Puiu.

M-aş hrăni cu încă o porţie de „Filantropica" (Nae Caranfil) sau o felie din „Nunta mută" (Horaţiu Mălăele), m-aş îmbăta cu o cupă de „Francesca" (Bobby Păunescu).

Abia aştept să văd producţiile anului 2010, de la „Marţi, după Crăciun" (Radu Muntean) la „Trenul foamei" (Viorel Timaru) sau „Captivi de Crăciun" (Iulia Rugină).

Mă încearcă o slăbiciune specială pentru tot ceea ce tratează întâlnirea cu balaurul comunist, fie el june, fie prins în patimile Clipei de Apoi. De aceea, aş savura şi acum „Marele jaf comunist" (Alexandru Solomon) ori „A fost sau n-a fost?" (Corneliu Porumboiu).

Dar dincolo de toate aceste giuvaeruri cinematografice, mă emoţionează reîntâlnirea cu „Mănuşile roşii", cea mai recentă capodoperă a lui Radu Gabrea. Am avut privilegiul de a fi prezent la avanpremiera filmului, în primăvara acestui an, la „Union". Timp de o oră şi jumătate am trecut prin toate stările posibile: de la milă la silă, de la ruşine la revoltă. Ruşinea de a fi avut compatrioţi care, în cumpliţii ani '50, şi-au dat doctoratul în asasinat, tortură şi nemernicie. Sila de a şti că torţionarii au trăit liniştiţi şi după prăbuşirea comunismului, ba chiar au încasat pensii dolofane, pentru merite deosebite.

Nimeni, până acum, n-a reuşit să radiografieze atât de profund starea reptiloidă la care a fost condamnat acest popor sub înţeleapta îndrumare a lui Stalin şi a clonelor sale carpatine. Radu Gabrea a reuşit un film de referinţă, poate şi pentru că a simţit pe propria-i piele colţii de oţel ai regimului stalinist. Tânăr fiind, a făcut puşcărie politică. Acum, cu înţelepciunea regizorului forjat în Occident şi revenit acasă după două decenii, încearcă un exerciţiu de exorcizare. Unul care-i reuşeşte magistral.

Voi fi onorat să-i reîntâlnesc pe Radu Gabrea şi pe actorii săi minunaţi diseară, de la 20.30, în faţa Ateneului Român!