Reîncarnarea mogulilor

Salman Rushdie, „Copiii din miez de noapte“, continuarea fragmentului publicat ieri. Povestea se petrece într-un Pakistan obişnuit cu democraţia precum bufniţa cu lumina.

Lectură plăcută şi învăţăminte aşijderea!

„Pe vremea aceea, preşedintele Pakistanului anunţase organizarea unor alegeri care aveau să se desfăşoare a doua zi după logodnă, sub forma unui sufragiu intitulat Democraţia Esenţială. Cei o sută de milioane de locuitori ai Pakistanului fuseseră împărţiţi în o sută douăzeci de mii de părţi aproximativ egale şi reprezentate de către un Democrat Esenţial. Colegiul electoral compus din cei o sută douăzeci de mii de D.E. avea să-l aleagă pe preşedinte. În Kif, printre cei patru sute douăzeci de Democraţi Esenţiali se numărau mullahi, măturători de stradă, şoferul nababului, numeroşi oameni care strângeau haşiş de pe moşia acestuia şi alţi cetăţeni loiali; nababul îi invitase pe toţi la ceremonia dedicată logodnei fiicei sale. Totuşi, fusese obligat să invite şi doi mitocani, raportorii Partidului Opoziţiei Combinate. Cei doi se certau întruna, dar nababul i-a tratat curtenitor şi ospitalier. «Astăzi îmi revine onoarea să vă am oaspeţi, iar mâine e o altă zi», le-a spus el. Mitocanii au mâncat şi au băut de parcă n-ar mai fi stat niciodată la masă, dar toată lumea - inclusiv Mutasim cel Frumos, care îşi pierdea răbdarea şi mai repede decât tatăl lui - a primit dispoziţie să se poarte frumos cu ei.

Nu vă va surprinde să aflaţi că Partidul Opoziţiei Combinate era o adunătură de escroci şi puşlamale de primă mână, uniţi doar de hotărârea comună de a-l răsturna pe preşedinte şi de a reveni la zilele nefaste de odinioară. Când cei care se înfruptau din banul public erau civilii, nu soldaţii; însă, nu se ştie cum, îşi aleseseră un lider formidabil. Era vorba de domnişoara Fatima Jinnah, sora întemeietorului naţiunii, o femeie atât de uscată şi de bătrână, încât nababul bănuia că de fapt murise de mult şi fusese împăiată de un maestru în materie - idee sprijinită şi de fiul lui, care văzuse un film pe nume El Cid, în care un bărbat mort conducea o ditamai armata în luptă... Oricum, iată că era gata să acţioneze, mânată în alegeri de faptul că preşedintele nu reuşise să termine de placat cu marmură mausoleul fratelui ei; era un adversar redutabil, mai presus de orice bănuieli şi calomnii. S-a spus chiar că felul în care i se opunea preşedintelui zdruncinase încrederea în el a oamenilor - în fond, nu era el reîncarnarea marilor eroi de altădată ai Islamului? A lui Mohamed bin Sam Ghuri, a lui Iltutmish şi a mogulilor? Până şi în Kif nababul observase abţibilduri ale P.O.C. în locuri dintre cele mai ciudate, cineva avusese tupeul să lipească unul pe capota Rolls-ului. «Urâte zile», i-a spus nababul fiului său. «La asta te duc alegerile», i-a răspuns Mutasim. «Ce facem, aşteptăm să aleagă vidanjorii şi croitorii de mâna a şaptea un conducător?»"

Salman Rushdie - „Copiii din miez de noapte", Editura Polirom, 2007