Pungaşi de mare clasă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când e vorba de bani, oamenii devin fiare. Nu toţi, desigur, dar aici ne ocupăm de personaje josnice şi de fapte abominabile.

Ceea ce se întâmplă în Primăria Capitalei este de-a dreptul terifiant. A fost formată o comisie care să-i evalueze pe cei 14 directori de teatre subvenţionate de administraţia locală a Bucureştilor. Dar totul a mers strâmb, de la componenţa comisiei până la sumele încasate de cei nouă membri ai acesteia. Deşi legea spune clar că din comisie trebuie să facă parte şase specialişti din domeniul teatral şi trei reprezentanţi ai Primăriei, numărul specialiştilor nu a depăşit, cu indulgenţă, cifra patru. Ceilalţi doi definesc o crasă impostură: istoricul de artă Răzvan Theodorescu (a cărui principală operă o reprezintă manipulările ordinare prin TVR, sub steagul FSN, pe vremea mineriadelor de la începutul anilor '90) şi contabila Doina Crina Iliescu. Lor li se adaugă personaje bizare, precum Ioan Gâf-Deac, consilierul PNG a cărui cultură se rezumă la sfaturile primite de la Gigi Becali. Şi pentru că toţi aceşti oameni s-au deranjat câteva zile să se uite peste nişte dosare din care nu înţelegeau nimic, au fost recompensaţi cu câte 9.200 de lei. Peste 2.000 de euro pentru fiecare, din banii bucureştenilor - asta da, ieşire din criză!

Fotbalul nu reuşeşte să iasă din zodia scandalurilor şi a escrocheriilor. Ultima năzdrăvănie a „oamenilor de onoare" este încăierarea pe banii din drepturile TV. Mai exact, pe comisionul de 2,2 milioane de euro care a dispărut subit, sub bagheta de magician a lui Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Ingineria lui dom' Mitică se vede şi din Cosmos. De ce să dai comision unui intermediar pentru "a te ajuta să negociezi" cu un partener cu care faci afaceri de vreo trei ani? Liga şi RCS&RDS puteau bate palma şi fără intermediari. Şi ar fi câştigat fiecare mai mult. Matematic: dacă Liga şi RCS&RDS băteau palma la 44 de milioane, era mai bine pentru fiecare decât să se înţeleagă la 45 de milioane, dar cu un comision de 5% pentru o misterioasă firmă din Capitală. Liga ar fi încasat cu 1,2 milioane mai mult (44 de milioane, faţă de 42,8 milioane, cât ia acum), iar RCS&RDS ar fi plătit cu un milion mai puţin (44 de milioane, faţă de 45 de milioane, cât plăteşte acum). Aşadar, ambele părţi au pierdut. Dar nişte şmecheri au câştigat! Nu mărunţiş, ci o sumă frumuşică: 2,2 milioane de euro. Cine sunt acei misterioşi intermediari, care folosesc firma-fantomă drept paravan? Poate vom afla într-o bună zi...

Deşi toate cele 18 cluburi din Liga I sunt păgubite, în medie, cu câte 220.000 de euro, doar Gigi Becali face gălăgie. Şi asta spune multe despre coteria care guvernează fotbalul românesc... 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite