Priveghiul profesionist de la căpătâiul mortului-viu

Grea povară duc în spate, spre finalul trecerii lor prin această lume, oamenii bântuiţi de sindromul celebrităţii!

Că au fost buni, că au fost răi - asta contează mai puţin. Important este că au notorietate, fac audienţă, vând ziarele. Şi atunci, şo pe ei, să le smulgem o ultimă declaraţie, să le prindem un ultim horcăit! Să transmitem moartea în direct, cu bandă de breaking news şi cu detalii în exclusivitate!

Am trăit povestea asta de mai multe ori. În toamna lui '95, la „Evenimentul zilei", ţineam ziarul deschis până după miezul nopţii, să nu pierdem ştirea morţii lui Corneliu Coposu. Însuşi Ion Cristoiu, directorul ziarului, stătea pe telefon cu doctorul Sorin Oprescu - actualul primar -, asigurându-se că noi vom afla primii preţioasa informaţie.

Tot într-o toamnă târzie, în 2007, şi tot la EVZ, am făcut priveghi gazetăresc pentru Nicolae Dobrin, aflat în suferinţă pe patul unui spital din Piteşti. Întâietatea ştirii le-a revenit însă colegilor de la televiziuni, care aveau privilegiul de a transmite în direct.

Şi acum, în acelaşi anotimp turnat în plumb, îi văd pe colegii de la „Adevărul" agitându-se ca furnicuţele să afle cu certitudine dacă Adrian Păunescu a murit de tot sau doar un pic. Trebuie să dea repede pe web! Să fie primii, nu care cumva să le ia cineva caimacul!

Culmea e că toţi oamenii aceştia caută să-şi facă meseria cât mai bine. Nu le poţi imputa nimic, ba dimpotrivă: îi feliciţi că, şi de această dată, şi-au făcut treaba profesionist. Au aflat primii, au scris primii, au analizat primii. Au luat declaraţii martorilor, au consultat experţi, au stat de vorbă cu specialişti. Ca la manualul de jurnalism!

Armata media nu are nicio problemă. Nu poţi să-i reproşezi că-şi face meseria, aşa cum nu poţi să-i reproşezi minerului că scoate cărbuni sau pescarului că prinde peşte. E neplăcut să roieşti în jurul morţilor, sau al prezumtivilor morţi, dar acelaşi lucru îl fac şi medicii, şi cioclii, şi preoţii. Iar acestea sunt meserii cât se poate de onorabile.

Singurul care are probleme, cu adevărat, este pacientul. Dacă mai are în el un strop de viaţă, poate auzi nu doar ordinele precise ale medicului - „Bisturiu!... Vată!... Forceps!..." -, ci şi indicaţiile editorului de ştiri către reporterul frenetic de la spitalul de urgenţă: „Vezi dacă mai respiră!...

Ia-i pulsul!... Pune-i oglinda!... Repede, să prindem prime time-ul!..."