Prinţul, Papa şi scriitorul

Îmi recunosc crima! Crimă cu premeditare şi, mai grav, crimă de lezmajestate: pentru mine, „nunta secolului" a durat două minute.

Atât cât mi-a trebuit să iau telecomanda şi să comut pe alt canal, căutând puţinele variante neocupate de chermeza regală.

Sorry: who is Prince William? Who is Kate Middleton? Poate că ei reprezintă ceva pentru monarhia britanică, pentru naţiunea britanică, dar de ce să-mi potrivesc eu ceasul după nunta lor? Să aflu cât de lungă este trena miresei?! Să văd ce spun Excelenţele lor, cumetrii?! Să nu ratez cumva sărutul?! Nu, mulţumesc, am preocupări mai importante. Viaţa e prea scurtă pentru a fi consumată cu asemenea mărunţişuri.

Decât să mă holbez la măritişul unei domnişoare descurcăreţe cu un tânăr prinţ, mai bine colind codrii şi ascult ciripitul păsărelelor. Să le vedeţi pe majestăţile lor, privighetorile! Să le ascultaţi vocile regale! Vi se pare puţin? Mie mi se pare enorm. Şi sunt sigur că ies în câştig.

Apropo: de ce „nunta secolului"? Nerozie mai mare n-am auzit în ultimii 197.547 de ani. Nici n-a început bine secolul şi deja îi tragem obloanele? De unde ştim că în următorii 89 de ani nu vor fi nunţi mai tari decât cele consemnate în aceşti primi 11 ani ai veacului cu numărul XXI? Eu înţeleg rolul marketingului, cunosc şi resorturile care împing presa - mai ales pe cea britanică! - să desemneze cu precizie chiar şi pârţul secolului, dar nu pricep de ce milioane de oameni înghit găluşca pe nemestecate. Când îmi vorbeşti în anul 2011 despre „nunta secolului XXI", trebuie să mă consideri cam tâmpiţel. Or, un asemenea afront nu permit nici dacă poartă blazonul ilustrei monarhii britanice!

Apropo: ce mari isprăvi au făcut Prinţul William şi Kate Middleton în cele aproape 30 de primăveri ale lor? Există milioane de pământeni care, la 28-29 de ani, au cariere strălucite, revoluţionează ştiinţa, economia, cultura ori sportul mondial. Ei merită atenţia generală, nu doi tinerei al căror unic merit este acela că sunt nepotul Reginei şi, respectiv, nora Dianei.

În aceste zile, momentele cu adevărat istorice s-au petrecut în alte părţi. Nu la Londra, ci la Vatican şi la Buenos Aires.

Beatificarea lui Karol Jozef Wojtyla, cunoscut drept Papa Ioan Paul al II-lea, este un eveniment cu adevărat colosal. Un sfânt se naşte sub ochii noştri, după ce timp de 27 de ani (1978-2005) acesta a condus Biserica Catolică - şi, în fond, creştinătatea - ca un papă luminat, iubitor de oameni şi inamic al dictaturii.

În capitala Argentinei s-a stins, la 99 de ani, marele scriitor Ernesto Sábato. Un literat genial, care, înainte de a sfârşi aproape orb în scaunul cu rotile, a dăruit lumii o operă monumentală şi un exemplu de activism civic. „Nu aparţin niciunui partid. Susţin doar ce cred că este bun pentru această ţară bolnavă şi denunţ toate lucrurile false, murdare, corupte şi pline de ipocrizie", spunea scriitorul, care în anii '80, la sfârşitul dictaturii militare din Argentina, a condus Comisia Naţională a Dispăruţilor.

Cine a citit „Despre eroi şi morminte", „Abaddón, Exterminatorul", „Tunelul" sau a parcurs dialogurile lui Ernesto Sábato  cu Jorge Luis Borges nu poate să nu verse acum o lacrimă pe mormântul literar al marelui scriitor.

Păcat că două miliarde de oameni s-au uitat la nunta Prinţului William cu Kate Middleton şi mult mai puţini şi-au amintit de Papa Ioan Paul al II-lea şi de Ernesto Sábato...