Prigoană, curvele şi cenzura

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În săptămânile din urmă, deputatul Silviu Prigoană s-a remarcat prin două iniţiative legislative intens mediatizate.

Una dintre ele viza oficializarea prostituţiei, cealaltă pregătea o drăgălaşă de botniţă pentru presă.

Legea prostituţiei a fost, este şi va fi bine-venită, căci curve au fost, sunt şi vor fi în vecii vecilor, amin. Nici Inchiziţia, nici hitlerismul, fascismul sau comunismul n-au stârpit această ocupaţie despre care unii spun că e meserie. Şi este meserie, dat fiind că are la bază o prestaţie plătită. Atâta doar că este o meserie practicată la negru, aşa cum se mai întâmplă la noi cu muncitori de pe şantiere, cu angajaţi de pe la brutăriile turceşti ori cu amărâţi care vând chinezării prin pieţe şi bazaruri.

Aşa că, dacă tot lucrează fetele astea (şi băieţii, acolo unde e cazul) clandestin, n-ar fi mai bine să lucreze la vedere? Îi luăm frumuşel de prin boscheţi şi-i aducem în stabilimente civilizate, la standarde europene. Să fie şi cocotele văzute de medic, să nu-şi umple clienţii cu tot felul de boli ruşinoase. Iar domnii de la Fisc să se bucure că le mai intră (Doamne, iartă-mă!) niscaiva bani la buget, ca să aibă din ce plăti pensiile. Cine ştie, poate că în felul ăsta, dacă bordelurile duduie, vom lua mai puţini bani de la FMI...

De altfel, prostituţia legalizată ar putea fi una dintre puţinele activităţi cu balanţă excedentară pentru România. Cu legumele stăm prost (importăm până şi ceapă din China), cu fructele la fel (mâncăm mai mult kiwi decât mere), lame de ras nu suntem în stare să fabricăm, drujbe aducem de prin Germania... Şi atunci, cu ce să echilibrăm şi noi balanţa export-import? Cu Loganuri de la Colibaşi, tablă de la Galaţi şi curve de peste tot. Vine neamţu'‚ franţuzu' sau indianu' - pac, i-am luat banu'! De ce să-l cheltuiască prin Bois de Boulogne sau prin bordelurile din Amsterdam? Să vină aici, că avem cocote din belşug, şomeri cu nemiluita şi pensii nesimţite de plătit!

Dacă în povestea cu bordelurile s-a dovedit un spirit liberal, netimorat de blestemele popilor, Prigoană a dat-o în bară cu legea cenzurii. Aici, liberalismul său s-a transformat în conservatorism de esenţă ceauşistă. Omul a lansat la viaţa lui multe canale TV şi reviste, dar nu a înţeles nici până acum importanţa libertăţii presei.

Eu, unul, îi atrag atenţia că se află pe un drum înfundat. Dacă aş fi distinsa sa soacră, aş suna în crucea nopţii la OTV şi i-aş spune, în auzul naţiunii şi de faţă cu domnul Dan Diaconescu Direct: Silviule mamă, ia-ţi legea acasă, şterge-te cu ea la fund şi du-te la bordel. Jar mănânci!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite