Păduchi şi câini turbaţi

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)

Încheiem astăzi incursiu-nea printre paginile unei cărţi care ajunge la rădăcinile unei boli de mare actualitate: ura. În „Despre ură" (Editura Humanitas, 2007), Gabriel Liiceanu descoperă una dintre dimensiunile patologice ale doctrinei comuniste: „animalizarea duşmanului".

„Cel mai eficace mijloc de destituire a unui om din sfera umanului este crearea unui bestiar al urii, care dă posibilitatea de a rândui obiectul urii într-o specie sau alta de animale. Pentru a putea fi lichidat fără bătaie de cap şi fără umbra vreunei remuşcări, «duşmanul» trebuie să devină animal, adică ne-om sau sub-om. Din clipa aceasta el poate fi ucis cu conştiinţa împăcată a celui care merge la vânătoare pentru a face un bine comunităţii, pentru a stârpi un «dăunător»", scrie Liiceanu.

Autorul îşi continuă analiza cu exemple convingătoare. „Odată ajuns la putere, Lenin îşi tratează duşmanii drept «insecte vătămătoare», «păduchi», «scorpioni»... Maxim Gorki a afirmat textual: «Ura de clasă trebuie cultivată prin repulsia organică faţă de duşman ca fiinţă inferioară». Şi: «E normal ca puterea muncitorească şi ţărănească să-şi extermine duşmanii ca pe nişte păduchi»".

Dar nimic nu atinge nebunia procurorului general al URSS, Andrei Vîşinski, în timpul marilor procese de epurare din anii '30 („Marea Teroare"). Într-o vreme când „duşmanii poporului" nu se mai aflau doar în afara partidului, ci „conspirau" şi din interior, ca „fracţionişti" sau „deviaţionişti", Vîşinski lansa diatribe de acest fel: „Împuşcaţi câinii turbaţi! Daţi morţii această bandă care ascunde maselor populare colţii ei de fiară, dinţii ei de prădătoare! Să se ducă dracului vulturul-Troţki, plin de veninul cu care a umplut marile idei ale marxism-leninismului! Să fie puşi în imposibilitatea de a mai face rău histrionii, pigmeii mizerabili, javrele, căţelandrii! (...) Da, jos cu această abjecţie animală! Să se termine odată cu aceşti greţoşi hibrizi de vulpi şi porci, cu aceste hoituri împuţite! Să nu li se mai audă grohăiturile lor porcine!"

„Este cea mai elocventă formă de introducere a derivei zoologice în spaţiul umanului, în vederea transformării celui «demascat» în obiect iminent al crimei", constată amar Gabriel Liiceanu.

Şi când te gândeşti că acelaşi Vîşinski, promovat ulterior comisar pentru extinderea imperiului sovietic, a ajuns să bată cu pumnul în masa Regelui Mihai, forţându-l să-l numească prim-ministru pe alesul comuniştilor, dr. Petru Groza...

Concluzia lui Liiceanu: „Lichidarea unei clase cu contururi incerte şi mereu mişcătoare se face după ce toţi membrii ei, expulzaţi în prealabil în «banditism», în zoologie sau căzuţi în afara Istoriei, îşi pot primi obştescul glonţ în ceafă".