Oameni şi câini

Un dement îşi spânzură băieţelul de cinci ani şi apoi se spânzură şi el de creanga unui prun, ca răzbunare pentru viaţa nefericită pe care o ducea.

Doi copii - o fetiţă de trei ani şi un băiat cu handicap, de 15 ani - sunt înecaţi de tatăl lor în Lacul Tarniţa, ca să provoace suferinţă celor două femei cu care zămislise nevinovatele făpturi. Un copilaş este decapitat de mama nebună, care vedea în el o lucrare a diavolului. Un bebeluş este abandonat de mama sa, farmacistă, în scara unui bloc din Galaţi, după care ticăloasa muiere (că femeie nu-i pot spune) sună la 112 şi anunţă că a găsit un nou-născut, să vină cineva să-l ia...

Ce fel de părinţi or fi aceia care-şi ucid copiii? Ce fel de mame or fi acelea care-şi abandonează copiii? Ce fel de taţi or fi aceia care-şi nenorocesc copiii? Reportaje superbe ne arată cum, în savana africană, leoaicele dau bătălii crunte, riscându-şi viaţa, pentru a-şi apăra puii de atacurile unor intruşi. În alte imagini de poveste, bivolii şi girafele luptă eroic cu haitele de lei, punându-se scut ca să-şi salveze urmaşii; ar putea scăpa cu fuga, dar aleg să lupte cu copitele sau cu coarnele pentru a-şi apăra puii.

Instinctul matern şi cel patern sunt trăsături ale regnului animal, ale vieţii pe pământ. Există primate care respectă cu sfinţenie această moştenire genetică, există vietăţi preistorice care-şi dau viaţa pentru puii lor. Iar omul, cea mai evoluată şi mai inteligentă dintre vietăţile care populează această planetă, oferă exemple de cruzime extremă. Nici primatele nu-şi ucid pruncii precum demenţii bipezi ai zilelor noastre!

Zilele trecute, un coleg îmi povestea că s-a trezit cu câţiva căţeluşi pe maidanul din faţa casei sale din Voluntari. Erau nou-născuţi, nici nu deschiseseră ochii. Le era foame şi tremurau de frig. Omului i s-a făcut milă de ei, i-a băgat în casă, le-a dat lapte cald cu biberonul, dar bieţii căţeluşi aveau nevoie de laptele matern. A doua zi, la poartă a apărut o căţea agitată, care alerga de colo-colo. Colegul meu i-a văzut disperarea şi a intuit că ar putea fi mama căţeilor. Când „le-a făcut cunoştinţă", a asistat la un moment emoţionant: căţeaua îşi lingea odraslele şi dădea din coadă de bucurie, iar micuţii s-au repezit să sugă de la ugerul mamei.

Colegul meu a aflat că maidaneza îşi avea teritoriul la trei kilometri distanţă, în preajma unui restaurant. Când căţeaua a fătat, cineva i-a luat căţeii şi i-a dus pe un maidan, la trei kilometri depărtare. Instinctul matern al căţelei a făcut-o să-şi caute puii până i-a găsit.

Între o mamă care-şi leapădă copilul şi o căţea care are grija puilor săi, aleg de o mie de ori animalul! Păcat că viaţa bietei căţele depinde, de prea  multe ori, de hachiţele unor oameni care-şi omoară propriii copii...

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''