O nedumerire la Torino

În weekend am avut o experienţă memorabilă la Torino, acolo unde doi italieni energici – Luca Bistolfi şi Bruno Labate – au organizat o conferinţă cu tema „România şi drepturile omului la 20 ani după o tragedie încă necunoscută“. Întâlnirea a fost găzduită de Centrul de Congrese al Regiunii Piemonte.

Nu-mi pare rău că am zburat pe ruta Bucureşti - Roma - Torino şi retur, cu inevitabilele aglomeraţii de pe Aeroportul „Fiumicino" in capitala Italiei. A fost o întâlnire de gală, cu intervenţii valoroase ale invitaţilor italieni şi cu observaţii profunde din partea publicului italo-român.

Prima surpriză - pe jumătate plăcută, pe jumătate neplăcută - a fost faptul că dezbaterea a atras în sală mai mulţi italieni decât români. Se discuta despre România, promovarea fusese făcută mai mult în comunitatea românească şi în limba română, dar mai interesaţi au fost italienii. Şi asta, într-un oraş în care locuiesc peste 40.000 de cetăţeni români, al căror număr depăşeşte 100.000 dacă luăm în calcul întreaga regiune a Piemontului.

Dacă n-au impresionat prin număr, compatrioţii noştri au fost admirabili prin răbdarea cu care au ascultat discursurile şi prin pasiunea cu care s-au implicat în discuţii. Nici italienii nu s-au lăsat mai prejos, astfel încât a rezultat o dezbatere energică pe teme de mare interes.

Disecarea câtorva momente fierbinţi din istoria secolului XX a captat atenţia auditoriului mai ceva decât ar fi sosit în sală o delegaţie de extratereştri. Despre Corneliu Zelea Codreanu şi fenomenul legionar a vorbit Luca Bistolfi, un italian care a făcut din România pasiunea vieţii sale. Ororile Experimentului Piteşti au fost prezentate de Dario Fertilio, ziarist la „Corriere della Sera", venit special de la Milano; Dario şi-a însoţit expunerea cu un film impresionant, conţinând mărturia lui Aristide Ionescu, supravieţuitor al închisorii de la Piteşti. Şi oraşul Parma şi-a trimis un mesager: pe distinsul profesor Claudio Mutti, fin cunoscător al istoriei noastre şi expert în geopolitica Balcanilor.

În fine, subsemnatului i-a revenit misiunea de a vorbi despre prăbuşirea dictaturii comuniste în România şi sfârşitul abisal al soţilor Ceauşescu. Ca să nu fie loc de dubii, mi-am intitulat prezentarea astfel: „Revoluţia Română - o minciună mare cât planeta". Şi, desigur, am adus argumente în acest sens, fiind completat în mod fericit de profesorul Mutti.

La doi paşi de Giulgiul din Torino, publicul a aflat cu emoţie că românii au fost răstigniţi de mai multe ori în istoria lor. La final, asistenţa avea o nedumerire: de ce, în toate aceste cazuri de degradare umană, vinovaţii nu au fost pedepsiţi? Ne-am despărţit cu speranţa că la următoarea întâlnire le vom putea vorbi, totuşi, şi despre pedepsele primite de torţionari şi de ucigaşi...