O carte despre Mădălina

Luni, 13 septembrie, la două luni de la moartea Mădălinei Manole, Editura Adevărul Holding propune publicului o carte-eveniment: „Mădălina – Viaţa şi moartea unei vedete“.

Volumul, scris de mai tinerele colege Oana Balan şi Maria-Clara Brumariu, va fi distribuit împreună cu ziarul „Click!", la preţul
de 6,99 lei.

Pare un anunţ banal, nu? Dar e un moment notabil pentru publicistica din România: consacrarea cărţii de tip eveniment. A cărţii care însoţeşte evenimentele de mare impact, fiind oferită publicului la scurt timp după producerea acestora. De regulă, când ecourile nu s-au stins.

Pentru pieţele mature de carte, precum cele din SUA, Franţa, Marea Britanie sau Germania, este un exerciţiu de rutină. Nici n-a apucat Barack Obama să bea toată cupa cu şampanie, după câştigarea bătăliei finale pentru, preşedinţia SUA, că au şi apărut câteva cărţi despre el. Trei luni mai târziu, americanii aveau deja la dispoziţie câteva zeci de titluri.

După atentatul din 11 septembrie 2001, când au fost doborâte turnurile-gemene din New York, prima carte „s-a născut" la mai puţin de o lună. La fel, după tsunami-ul asiatic din 26 decembrie 2004.

Toate acestea sunt cărţi-eveniment. În România, conceptul este aproape inexistent. Cel mai mare eveniment din ultima jumătate de secol a ţării a fost prăbuşirea comunismului. În decembrie 1989 aveam toate ingredientele unor lucrări de mare succes: lovitură de stat, revoltă, revoluţie, diversiuni, terorişti, împuşcături, televiziune, adrenalină, urmărire, mister, spioni, morţi, răniţi, sovietici, americani, unguri, arabi, dictatori atotputernici, dictatori fugari-arestaţi-umiliţi-judecaţi-împuşcaţi. Urmarea? Nicio carte memorabilă apărută în România anului 1990! Cărţi despre Revoluţia română apăreau pe bandă rulantă, dar nu la noi, ci în Franţa, Germania etc. Volume cu autori, evident, străini, pentru că românii păreau paralizaţi.

De fapt, erau nepregătiţi. Nu aveau şcoala publicisticii orientate spre nevoile pieţei, a reacţiei rapide în faţa aşteptărilor publicului. Nu aveau cultura cărţii-eveniment. Şi asta, în condiţiile în care cititorii aveau o foame teribilă de asemenea tipărituri. Nu pot fi uitate cozile de câte 200 de metri la ziarele care apăreau în ianuarie 1990 - „Adevărul", „România liberă", „Tineretul liber" -, şi nici tirajele de unul sau chiar două milioane de exemplare...

Acum, după 20 de ani, publicistica din România s-a maturizat, fiind capabilă să producă, repede şi bine, cărţi-eveniment. Una dintre ele se numeşte „Mădălina - Viaţa şi moartea unei vedete". Şi este doar un început.