Noi şi Noua Europă

Europa poate ieşi din Marea Criză doar în două feluri: prin formarea unei ţări-continent sau printr-un haos care va duce la război.

România, de data asta, se plasează corect, lăsând Ungariei exclusivitatea ţâfnei naţionaliste ce defilează sub lozinca „Nu ne vindem ţara". Nu încape îndoială că Viktor Orban va reveni în front, însă abia după ce-şi va consuma exerciţiul de bravură patriotică, folositor în relaţia cu electoratul maghiar. La Bruxelles sau la Berlin, mofturile sale arţăgoase vor plasa însă Ungaria în clubul copiilor tembeli ai Europei.

Liderul acestui club este, de departe, Marea Britanie. Premierul David Cameron, susţinut de presa cu chiloţii-n vine, face din Canalul Mânecii o barieră mai mare decât Oceanul Atlantic. Dacă ne uităm pe hartă, britanicii sunt europeni sută la sută; în realitate, ei se simt mai apropiaţi de verişorii lor americani, de care-i leagă câteva veacuri de istorie şi o limbă comună. Dacă într-o zi vor renunţa totuşi la legendara lor liră sterlină, probabil că britanicii vor adopta dolarul, şi nu euro.

Niciodată, după cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa nu a cunoscut o mobilizare politică precum cea din aceste zile. Liderii continentului au avut de rezolvat două priorităţi: stingerea incendiului şi reconstrucţia casei europene. Pentru asta, şi-au asumat două misiuni: cea de pompier şi cea de zidar. Pompierul ţine în loc vâlvătaia financiară a următoarelor săptămâni, cu speranţa că o va şi stinge, iar zidarul pune deja cărămizile viitoarei Uniuni Europene.

De fapt, vom avea, aşa cum speram, Statele Unite ale Europei, o construcţie care, din punct de vedere economic şi fiscal, va semăna mai mult cu actualele State Unite ale Americii decât cu actuala Uniune Europeană. Este singurul mare câştig pe care ni-l aduce criza, dat fiind că în vremuri bune nu s-ar fi făcut niciodată concesiile necesare unei asemenea transformări radicale. Doar marele pericol al prăbuşirii în haos i-a convins pe liderii naţiunilor europene să renunţe la orgoliile naţionale.

Dacă nu se vor produce grave accidente de parcurs, Europa nu va mai fi un ghiveci de state independente ai căror lideri se mai întâlnesc din când pentru a schimba două vorbe şi a sorbi o cafeluţă. Noua Europă va fi un mare stat federal sau nu va fi deloc! O federaţie formată din 28 de ţări (de la 1 ianuarie 2012 i se alătură şi Croaţia) sau chiar mai multe - căci extinderea nu se opreşte aici -, aşa cum Germania este alcătuită din 16 landuri, iar România din 41 de judeţe. O federaţie cu instituţii comune şi cu bugete bine ţinute în frâu din capitala Bruxelles. O federaţie în care deciziile majore nu vor mai putea fi blocate de un vot bezmetic, aşa cum se întâmpla până acum, când fiecare ţară avea drept de veto. Să nu uităm: scorul de 26-1 nu era suficient pentru unele hotărâri capitale, trebuia neapărat 27-0! Acum, în sfârşit, va decide majoritatea.

României i se oferă marea şansă de a juca un rol important în Noua Europă. Bâjbâielile ori tembelismele altor ţări ne dau ocazia de a arăta că se poate miza pe noi în treburile serioase ale continentului. Totul e să jucăm corect până la capăt, nu să întoarcem armele la primul impas, aşa cum am făcut-o de atâtea ori în istorie!

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''