Ne lipseşte un Raskolnikov

Sunt revoltat! Unui tânăr vlăstar al ţării i-a fost frânt destinul de către o Justiţie fără suflet.

Gheorghe Breazu (19 ani) a primit o pedeapsă mai mare decât vârsta sa: 20 de ani de puşcărie. Cruda instanţă aparţine Tribunalului Timiş. Gică Breazu speră să obţină o reducere a pedepsei, de aceea a contestat decizia la Curtea de Apel. Săracu' de el, a făcut depresie. „Nu cred că merit o asemenea pedeapsă. Este prea mare. Nu vreau să-mi pierd tinereţea după gratii", zice el.

Ce duios! Să ţi se rupă inima, nu alta. Dar ce-o fi făcut tinerelul? O nimica toată: a omorât un poliţist care-l prinsese la furat. S-a încăierat cu el, i-a luat pistolul şi l-a împuşcat.

La fel de nevinovată trebuie să se considere şi Otilia Negrilă, directoarea de operaţiuni de la Credit Europe Bank, sucursala Braşov. Arestată de nişte procurori haini, femeia a fost lovită fără milă şi de judecători: 29 de zile de arest preventiv. Drept urmare, a făcut recurs. Cum să piardă ea o lună din preţioasa-i viaţă? Alţi judecători, la fel de răi, i-au respins recursul, semn că avem o Justiţie inumană. Libertatea e sacră; cum să-ţi fie răpită doar pentru că ai furat două milioane de euro din conturile clienţilor?!

Citind ieri ştirile în diagonală, am dat peste nelipsitele titluri ale rubricii de infracţiuni. „Tentativă de jaf la o bancă din centrul oraşului Galaţi". Şi? Care-i problema? Chiar nu mai poţi jefui liniştit o bancă în ţara asta?!

I-auzi alta: „Doi tineri maghiari au fost bătuţi de poliţişti după ce au râs că aceştia nu ştiau să le scrie numele". Foarte bine le-au făcut, să nu mai râdă! Sau să-şi schimbe numele alea imposibile! Sper că nu va fi penalizat organu', să nu facă vreo depresie...

Şi-ncă una: „Mănăstirea Cozia a fost prădată de hoţi". Cică făptaşii au pătruns într-o chilie şi au sustras 40.000 lei, o cameră video şi o cameră foto digitală, precum şi patru stick-uri de memorie şi un modem pentru calculator. Şi care-i problema? Cine i-a pus pe călugări să ţină atâta tehnologie în sfânta chilie? Şi de unde aveau atâta bănet? Nu ştiau că banul e ochiul dracului? Dar hoţii nu aveau şi ei, oare, nevoile lor, speranţele lor, visele lor? E corect să fie stresaţi la gândul că vor fi prinşi?

Adăugaţi la aceste cazuri suspinele beizadelelor beţive sau vitezomane care solicită îndurare după ce te calcă pe zebră ori te spulberă pe trotuar, apoi fug de la locul accidentului. Li se frânge destinul ca trestia, căci lasă de cealaltă parte a gratiilor gagici care-şi făcuseră niscaiva planuri de căpătuire. Şi de aceea domnişorii cu pricina ne spun adevărul gol-goluţ: ei circulau regulamentar, dar nişte bezmetici le-au intrat sub roţi! Unul chiar obraznic, căci avea vreo zece luni şi se lăsa plimbat într-un cărucior de bebeluşi...

Luaţi şi cazul Mutu: prins când cu cocaină, când cu sibutramină, zice că nu ştie cum i-a intrat otrava-n sânge. E plină lumea de duşmani care-i vor răul...

Ni s-au lungit urechile de când aşteptăm un Raskolnikov al nostru, al românilor, aşa cum Dostoievski le-a dăruit unul ruşilor. Unul care nu poate trăi tăinuindu-şi crima. Dar tare mă tem că doar pana vreunui scriitor ne va scoate din dilema asta. În viaţa reală, oamenii sunt mult prea laşi pentru a-şi recunoaşte faptele.