Ne-ai amăgit, Parpangele!

Să zicem că nu scădem nimic. Nici salarii, nici pensii, nici ajutoare sociale sau alte zaharicale.

Vine Boc şi zice: fraţilor, o fi zis Băsescu să tăiem, dar cuţitul e la guvern; iar guvernul ţine cu poporul. Sau vine însuşi Băsescu şi fericeşte naţiunea: hă-hă-hă, m-am răzgândit: nu mai pierde nimeni niciun leu; din contră, mărim şi lefurile, şi pensiile. Cu 50%, dacă aşa ne place.

Hă-hă-hă, sună bine, nu? Aşa zicea şi Parpangel în „Ţiganiada" lui Ioan Budai-Deleanu. După ce călătoreşte în rai, Parpangel se întoarce în tabăra ţiganilor şi povesteşte tuturor cum arată paradisul.

„Câmpurile cu flori osăbite
Ş-aici la noi încă nevăzute
Sunt pre desfătat acoperite
Cu tot felul de roduri crescute,
Iar pă zios în loc dă pietricele
Zac tot pietri scumpe şi mărgele.
În locul de arburi şi copace
Cresc rodii, nărănciuri ş-alămâi
Şi tot feliu dă pom ce la gust place,
Cum şi rodite cu struguri vii,
Iar în loc dă năsip şi ţărână,
Tot grăunţă dă aur iai în mână.

Râuri dă lapte dulce pă vale
Curg acolo şi dă unt păraie,
Ţărmuri-s dă mămăligă moale,
Dă pogăci, dă pite şi mălaie...
O, ce sîntă şi bună tocmeală!
Mânci cât vrei şi bei făr' osteneală.

Colea vezi un şipot dă rachie,
Ici dă proaspătă mursă-un izvor,
Dincolea baltă dă vin te-mbie,
Iară căuş, păhar sau urcior
Zăcând afli-îndată lângă tine,
Oricând chieful dă băut îţi vine.

Dealurile şi coastele toate
Sunt dă caş, dă brânză, dă slănină,
Iar munţii şi stânce gurguiate,
Tot dă zahăr, stafide, smochine!
De pe ramurile dă copaci
Spânzură covrigi, turte, colaci.

Gardurile-acolo-s împletite
Tot cu fripţi cârnăciori lungi, aioşi,
Cu plăcinte calde streşinite,
Iar în loc dă pari, tot cârtaboşi;
Dară spetele, dragile mele,
Sunt la garduri în loc de proptele. "

Necazul e că ţiganii lui Budai-Deleanu (sau, mă rog, ai lui Vlad Ţepeş, căci pe vremea sa se întâmplau toate astea) n-au avut parte niciodată de bunăstarea anunţată de Parpangel. A doua zi s-au trezit la fel de zdrenţuiţi şi de flămânzi.

Cam aşa stau lucrurile şi cu noi, la cinci veacuri şi ceva după Parpangel. Am vrea să trăim într-un fel, dar nu avem banii necesari. Şi-atunci? Pingelim şi noi sacul, cumva?

Să zicem că nu reducem cheltuielile gestionate de stat. Nu scădem lefurile, nici nu dăm oameni afară şi nici nu creştem taxe, impozite sau alte nenorociri. Superb! După primul colţ ne aşteaptă raiul lui Parpangel: „mânci cât vrei şi bei făr' osteneală".

Mai nasol e când revenim pe pământ, căci viza de rai expiră repede. Şi descoperim că luna viitoare nu mai luăm leafa deloc! De ce? Păi, dacă nu mai sunt bani...

Ne-ai amăgit, Parpangele! Să-ţi fie ruşine, Ioan Budai-Deleanu!