Mutu, Gore, Florina şi revoluţionarul de pe stâlp

Vara este un sezon în care ar trebui să vorbim mai mult despre vacanţă, călătorii, litoral, munte şi bunicii de la ţară.

Dar acum lucrurile stau exact pe dos: bunicii sunt tot mai puţini, iar liniştea concediilor este spartă de veşti apocaliptice. Dacă ar fi doar criza mondială, care strânge şi la noi al naibii de tare, am scoate-o la capăt cumva. Necazul e că nenorocirile se ţin lanţ, de parcă lumea a luat-o razna, iar printre noi mişună hoarde de nebuni.

Nu ştiu ce i-o fi apucat pe dezaxaţii din Marea Britanie să dea foc Londrei şi altor oraşe, dar demenţii noştri par să fi scăpat cu toţii de la balamuc. Ultimele zile au adus în prim-plan câteva personaje care au urgentă nevoie de cămaşă de forţă.

Pe fotbalistul Adrian Mutu, această piesă vestimentară l-ar fi scutit de o nouă şi fatală escapadă bahică, înaintea meciului amical cu San Marino. O confruntare a titanilor, desigur, în care bravul Mutu avea şansa de a se apropia sau chiar de a bate recordul de goluri la echipa naţională, deţinut de Hagi.

Dar e mai bine aşa! De ce să bată Mutu recordul lui Hagi? Mutu merită să deţină doar recordul la drogat-dopat şi, eventual, pe cel de bătut ospătari. În rest, ducă-se unde-a înţărcat mutu' iapa, că ne-am săturat de el ca de mere acre!

Tot un fel de Mutu este şi temutul Gore, interlopul din Cluj care a înjunghiat un brancardier. Un recidivist înrăit. Individul nevrotic are un palmares infracţional bogat, la capătul a 20 de ani în care nu l-a deranjat nimeni pentru a-i arăta puşcăria pe interior.

Iat-o şi pe hoţoaica Florina Aprofirei din Braşov: în decembrie 1989 avea doar 10 ani, dar asta n-a oprit-o să obţină certificat de revoluţionar, categoria „luptător remarcat pentru fapte deosebite". Cu beneficiile de rigoare, se înţelege. Porumbiţa are o mare calitate: este secretara foooooarte apropiată a lui Dorin Lazăr Maior, fost deputat PSD şi actual preşedinte al Asociaţiei „Braşov Decembrie 1989". Şi acesta, evident, un mare profitor al „fabricii de revoluţionari", la zidirea căreia a pus umărul sub privirile blajine ale patronului său spiritual, Ion Iliescu.

Pe lângă toţi aceştia, nebunul de pe stâlp este mic copil. Un suferind faţă de care societatea a greşit profund lăsându-l în libertate. De câte ori trebuie să se caţere bezmeticul pe stâlpul de la Cotroceni pentru a-l pune în cămaşă de forţă? Cu câte pistoale, ştreanguri, mitraliere, bazuci trebuie să mai ameninţe înainte de a-l interna la secţia Bolnavi periculoşi?

Dar bezmeticii sunt atât de mulţi, încât e imposibil să-i cuprinzi într-o rubrică la ziar. Unii ne intră-n casă pe-nserat, răcnind prin televizor...