Mişcări periculoase

România chiar se află într-o fundătură. Înşelaţi în serie de-a lungul ultimilor 22 de ani, păcăliţi, furaţi, minţiţi, cetăţenii acestei ţări – într-o majoritate covârşitoare – şi-au pierdut încrederea în clasa politică, în instituţiile statului.

Şi mai grav este faptul că sunt puse la îndoială înseşi economia de piaţă şi democraţia, rezultând nostalgii periculoase după dictatură. Aşa cum Ion Iliescu spunea, pe 22 decembrie 1989, că Nicolae Ceauşescu „a întinat nobilele idealuri ale comunismului", şi acum se poate spune că politicienii ultimilor 22 de ani au întinat nobilele idealuri ale capitalismului.

Frământările din aceste zile ţin loc de dezbatere publică. Şocul confruntării cu strada i-a făcut pe guvernanţi să realizeze cât de nociv este să conduci autist, mai ales atunci când ai de luat măsuri nepopulare. Inevitabil, guvernul decontează toate păcatele sale şi pe cele ale cabinetelor precedente. Iar când înşelătoriile se tot adună, de la un ministru la altul, de la un premier la altul, guvernarea devine sport periculos.

Această realitate îi face pe oameni nu doar furioşi pe actuala Putere, ci şi neîncrezători în actuala Opoziţie. Aşa se explică numărul mic de manifestanţi din Bucureşti şi din celelalte oraşe. Într-un moment când oamenii trăiesc prost, iar perspectivele sunt sumbre, lipsa de încredere în Putere este dublată de lipsa de încredere în Opoziţie. Aşa se face că niciun politician român nu depăşeşte 27% la capitolul „încrederea populaţiei". O largă majoritate a populaţiei şi-ar dori acum „jos Băsescu", dar bate în retragere când e vorba de cel care ar trebui pus „sus".

Şi în aceste zile, Opoziţia a arătat că nu ştie să fructifice momentul delicat al Puterii. Aceleaşi tentative ieftine de a câştiga ceva voturi, nimic consistent pe fond. Lipsesc ideile mari, dar lipsesc şi liderii convingători. Pentru o populaţie nemulţumită, chiar debusolată, e nevoie de un personaj magnetic, chiar providenţial. Nu poţi spera să te scape de viol unii care te-au violat la rândul lor, eventual şi cu perversiuni! Aici e cheia blocajului.

Efectul se vede în stradă: câteva mii de manifestanţi. Prea puţin faţă de marile suferinţe ale populaţiei. Dacă-i scădem pe suporterii huligani, pe revoluţionarii-profitori, pe politicienii pomanagii şi pe infractorii de profesie (mereu prezenţi la asemenea adunări), numărul manifestanţilor de bună-credinţă se subţiază şi mai mult.

În aceste condiţii, ce face Crin Antonescu? Se pune de acord cu Victor Ponta şi cheamă „armatele" PNL-iste şi PSD-iste în stradă. Sunt mobilizaţi atât membrii de partid, cât şi simpatizanţii. „Fără violenţă", precizează dl Antonescu. Dar invitaţia este făcută în timpul unor evenimente violente, iar riscurile sunt uriaşe. De la un punct încolo, graniţa dintre huligani şi manifestanţii paşnici dispare, iar taberele sunt imposibil de delimitat. În cazul unor incidente ori al unor provocări, riscurile politice sunt imense. Fără să-şi dea seama, Crin Antonescu şi Victor Ponta îşi expun propriile partide unor asocieri degradante. Iar prin politizarea manifestaţiilor, contribuie iremediabil la compromiterea lor.

Haideţi să facem un joc teoretic. Să presupunem că Ponta şi Antonescu ar reuşi să-i alunge de la putere pe Boc şi pe Băsescu prin presiunea străzii. Ar fi un precedent extrem de periculos! Peste şase luni sau un an, şi adversarii lor ar putea mobiliza 50.000 de oameni pentru a schimba puterea PSD-PNL. Aceasta este proiecţia unei ţări căzute în anarhie: nu mai contează alegerile, nici voturile a milioane de români, ci voinţa a câteva mii sau zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă.

Deşi este alimentată cu multe gânduri bune, manifestaţia din Piaţa Universităţii se află, ca şi România, într-o fundătură. Această luptă nu poate aduce mai multă democraţie, ci mai multă anarhie! Şi v-o spune unul care în 1990 a manifestat, ca „golan student", o lună în aceeaşi Piaţă a Universităţii.

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul