Mineriada de la Ruginoasa

M-am întrebat multă vreme cum a fost posibil ca un om cu o cultură solidă, precum Răzvan Theodorescu, să se preteze la ticăloşiile istorice din 1990.

Cei care au trăit primele luni ale României postceauşiste îşi amintesc, desigur, de propaganda deşănţată pe care Televiziunea condusă de Răzvan Theodorescu o făcea în favoarea FSN şi a lui Ion Iliescu. Nu pot fi uitate nici campaniile primitive împotriva Opoziţiei politice şi a liderilor acesteia (Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu etc.), ca şi la adresa intelectualităţii şi a studenţimii.

Memoria colectivă a reţinut că un mare miting al Opoziţiei nu a fost transmis de TVR „din cauza ceţii", deşi era o zi însorită, fără pic de ceaţă. Legendare sunt şi filmările marginale din Piaţa Universităţii, acolo unde 30.000 de „golani" admirabili nu puteau fi văzuţi de camera TV din cauza a două-trei vânzătoare de seminţe.

Apogeul manipulării a fost atins însă la Mineriada din 13-15 iunie. În acele zile, manevrele Televiziunii au ieşit direct din manualele de esenţă bolşevică. Răzvan Theodorescu în persoană şi-a asumat conducerea diversiunii, simulând atacuri asupra TVR, regizând capete sparte (cazul Pumnea) şi dispunând - într-o dramoletă ieftină - întreruperea emisiei. Pentru mobilizarea minerilor, nu se putea scenă mai eficientă!

Cum a putut participa la un asemenea joc un intelectual de talia lui Răzvan Theodorescu? Într-o vreme, am fost tentat să pun totul pe seama unei posibile naivităţi a acestuia. Dacă a fost păcălit şi el de Ion Iliescu?, mă întrebam. Dacă a crezut că face bine când de fapt făcea rău? Dacă a fost sincer convins că Piaţa Universităţii fusese incendiată de „golani", iar Televiziunea a fost atacată de „legionari"? Dacă n-a ştiut că „golanii" şi „legionarii" erau oamenii FSN şi ai lui Ion Iliescu, manevraţi în stradă de N. S. Dumitru, de Dan Iosif, de Gelu Voican Voiculescu, de generalii Chiţac şi Diamandescu?

Ce eroare: naivul nu era Răzvan Theodorescu, ci eram eu, atunci când îi căutam un dram de bună-credinţă! În realitate, omul acesta este de o josnicie inimaginabilă. Dacă l-a lăsat sufletul de a-şi înşela propria soră, însuşindu-şi şi jumătatea ei de moştenire de la Ruginoasa, de ce n-ar pune umărul şi la o mineriadă? Dacă lăcomia l-a făcut „să uite" că are o soră, este explicabil că „n-a văzut" manifestanţii anti-FSN din cauza ceţii sau a trei vânzătoare de seminţe.

Caracterul unui om se developează prin toate faptele sale. Pe Răzvan Theodorescu, eruditul, îl caracterizează Mineriada din 13-15 iunie 1990, de la Bucureşti, şi Mineriada funciară de la Ruginoasa.

Este dovada implacabilă că atunci, în postceauşismul timpuriu, Răzvan Theodorescu nu doar că făcea rău, ci era parte a răului!