Martor la Apocalipsă

Printre multele cărţi care se distribuie împreună cu ziarele, de la literatură clasică la poveşti pentru copii şi de la cărţi de bucătărie la enciclopedii, ieri s-a strecurat una specială: „Martor la Apocalipsă".

Are aproape 200 de pagini şi ajunge la cititori la cinci săptămâni de la derularea evenimentelor pe care le relatează: tripla lovitură primită de Japonia - cutremur, tsunami, criză nucleară.

Este cu adevărat o carte-eveniment, prin care ziarul „Adevărul" încearcă să instituie şi în România o tradiţie, după model occidental. În 2001, la trei săptămâni de la atentatul terorist prin care au fost doborâţi „Gemenii" din New York, a apărut prima carte despre acest moment îngrozitor. Ulterior, în câteva luni, erau pe piaţă zeci de asemenea cărţi, căci poveştile, emoţia, frustrarea şi speranţa erau infinite. Nu e nicio exagerare: fiecare om care a supravieţuit coşmarului din Turnuri poate fi subiect de carte.

Se întâmplă şi în privinţa marilor şocuri politice. Alegerea lui Obama în SUA sau a lui Sarkozy în Franţa este urmată, la scurtă vreme, de un tsunami publicistic. Apar cărţi care-i întorc pe toate feţele: politicianul de succes... familia... copilăria... bolile misterioase ale preşedintelui... întâia doamnă a ţării... femeile din viaţa preşedintelui... dictatorul în formare... umbrele din trecutul preşedintelui... am fost şoferul lui Obama!... am fost secretara lui Sarkozy!... am fost căţelul lui Obama!... am fost amanta lui Sarkozy!... Şi tot aşa, până când aflăm totul - şi chiar mai mult decât atât! - despre omul numărul 1 în stat. Nu doar că aceste cărţi-eveniment au mare succes la public, dar reuşesc să-l facă pe politicianul-vedetă mai cunoscut publicului chiar şi decât în infernalele campanii electorale. Iar oamenii vor să ştie cine-i conduce.

Succesul este condiţionat însă de apariţia fulgerătoare a cărţii. În această industrie, orice zi de întârziere poate fi fatală. Nu doar concurenţa te poate distruge, ci şi pasiunile trecătoare ale publicului. Regula e dură, dar simplă: punctezi acum sau pleci la culcare! În fond, e şi asta o regulă a economiei de piaţă.

Mai tinerii mei colegi Vlad Ilina (33 de ani) şi Magda Crişan (29 de ani) au înţeles regula jocului şi au produs o carte deosebită într-un timp-record. Ei au găsit o reţetă provocatoare: Vlad a mers în Japonia pentru a relata „la cald" despre tragedia niponă, iar Magda a monitorizat totul din redacţie. Deşi despărţiţi de 9.000 de kilometri, cei doi au făcut un tandem perfect. Au vorbit aceeaşi limbă, ceea ce în gazetărie e mare lucru. Au filtrat un volum imens de informaţii, au selectat câteva zeci de poze şi au ţesut totul cu o pasiune plătită prin câteva zeci de nopţi albe.

Nu vă voi povesti aici ce scrie în cartea Magdei şi a lui Vlad. Vă las pe dumneavoastră să descoperiţi, pentru că merită!