Măreaţa Uniune Sovietică

Pentru că tot e 22 decembrie şi aniversăm/comemorăm 22 de ani de la hotarul revoluţie/contrarevoluţie din 1989, haideţi să punem la punct câteva lucruri.

Mulţi şmecheri, proşti, fraieri, naivi şi impostori îşi dau cu părerea despre Revoluţie. În faţa lor, cei care s-au documentat sunt o jalnică minoritate. Dar în spatele acestei minorităţi stau milioane de oameni de bună‑credinţă, care ştiu să pună preţ pe o titanică muncă de cercetare. Descoperă adevărul împreună, iar asta îi eliberează.

Nimic nu este mai jalnic decât încrâncenarea ignoranţilor de a se considera atotşti­utori. Nimic nu este mai fetid decât sforţarea pungaşilor de a-şi ascunde crimele, laşi­tatea, minciuna sau josnicia. Şi pe unii, şi pe alţii îi vom trata cu creştinescul îndemn: no, poftiţi de cântaţi la altă masă! Armata oamenilor de bună-credinţă ne dă puterea de a nu ne împiedica în tumbele caraghioase ale gogomanilor.

Unii spun că a descrie poporul român aşa cum a fost în decembrie 1989, şi nu cum l-a creionat mitologia propagandistă, este echivalent cu trădarea de ţară. Cum adică, nene, românii nu erau în stare să-l dea jos singuri pe Ceauşescu? Se căcau pe ei de frică în faţa unui moşneag? Aveau nevoie de intervenţie străină? Da' de unde... Îl puteau trânti pe Nea Nicu când voiau, pac-pac‑pac, dar le-a fost milă de el...

Alţii spun că, oameni civilizaţi, cehii n-au făcut cu Havel ce facem noi cu Iliescu. Da, dar nici Havel n-a făcut cu cehii ce a făcut Iliescu cu noi! Noi îi punem lui Iliescu etichete infame: sovietofil, bolşevic, stalinist, kaghebist; cehii nu fac aşa ceva cu Havel al lor. Da, dar Havel n-a omorât niciun cehoslovac la Revoluţia de Catifea, în timp ce Iliescu a jucat cazacioc pe sute de cadavre! Havel, care făcuse puşcărie politică, a recunoscut imediat rolul URSS în schimbările din Cehoslovacia, inclusiv în inventarea „studentului mort" care s-a dovedit a fi spion viu; Iliescu, care făcuse parte din nomenclatura dejist-ceauşistă, nu recunoaşte nici azi marea operaţiune sovietică din România, prin care el, Emanatul, a fost instalat la putere împreună cu toată clica lui moscovită.

Prostovoii mai ridică o întrebare voit-naivă: dacă sovieticii şi-au făcut mendrele în România, iar Iliescu era omul lor, cum de am ajuns taman în tabăra ailaltă, în UE şi în NATO? Simplu, baracudelor: în 1989 exista marea Uniune Sovietică, cu care Ion Iliescu avea să semneze un tratat ruşinos în aprilie 1991. Şi tot în decembrie 1989, pe diverse căi (Comunicatul CFSN către ţară, discuţiile cu ambasadorul sovietic Tiajelnikov), Ion Iliescu îi asigura pe ruşi că România nu va schimba nimic în politica sa de alianţe. Carevasăzică, se jura că nu vom părăsi Tratatul de la Varşovia pentru a intra - Doamne, fereşte! - în NATO. Ulterior, în august-decembrie 1991, URSS s-a făcut ţăndări, Gorbaciov a ieşit la pensie, iar Iliescu s-a trezit orfan de ambii părinţi (Moscova şi Kremlin). Şi atunci, sub multiple presiuni interne şi externe, a lăsat România - cu destule şovăieli - să evolueze spre singurele alianţe valide din Europa: UE şi NATO. Aşadar, spre „putregaiul occidental", spre „canibalii capitalişti" pe care-i înfierase atât amar de vreme. Ehei, dacă nu se dezmembra măreaţa Uniune Sovietică!....

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''