Marea încercare a lui Boc

Emil Boc e pe cale să dea un exemplu de bună guvernare, tradus prin grija faţă de banul public.

Totul stă într-o decizie pe care şeful Executivului pare hotărât s-o ia: eliminarea privilegiilor revoltătoare ale „revoluţionarilor cu certificat". Până acum au fost doar declaraţii, şi acelea reţinute. Acum, la Palatul Victoria se conturează o decizie. Important e ca operaţiunea să fie dusă la capăt.

Nu trebuie pus semnul egal între impostori şi profitori, cu atât mai puţin între toţi aceştia şi victimele Revoluţiei. Impostori sunt toţi cei care şi-au inventat merite inexistente pentru a pune mâna pe certificatul de revoluţionar. Profitori sunt cei care au participat la diverse acţiuni în decembrie 1989, iar pentru asta pretind avantaje materiale. Victime sunt morţii şi răniţii. Cu o precizare: nu orice zgaibă trebuie să asigure rentă de revoluţionar pe viaţă, ci doar rănile grave, produse prin împuşcare sau prin violenţă extremă. Iar urmaşii să primească ajutor de la stat doar până la 26 de ani, când sunt pe picioarele lor şi cu studiile încheiate. Văduvele - da, să fie ajutate pentru tot restul vieţii, la fel ca văduvele de război.

Şi mai e ceva: atunci când, din cei 21.000 de „revoluţionari cu certificat", vor rămâne în plată doar două-trei mii, trebuie reaşezat şi cuantumul indemnizaţiilor. Nu poţi plăti 2.500-3.000 de lei unei văduve de revoluţionar şi 130 de lei unei văduve de război! Şi asta, într-o ţară în care-ţi plăteşti profesorii cu 1.000 de lei şi medicii cu 1.200 de lei. Trebuie să existe o măsură în toate, trebuie eliminate aberaţiile care au creat statului român un chip atât de hidos.

Din 2004, de când PSD-ul domnilor Iliescu şi Năstase ne-a pricopsit cu acea ticăloasă „Lege a Recunoştinţei", niciun guvern nu a îndrăznit să atace industria certificatelor de revoluţionar, organizată ca o adevărată mafie. În spatele câtorva mii de victime ale Revoluţiei şi-au făcut mendrele zeci de mii de profitori. Emil Boc este primul şef de guvern care se pronunţă ferm pentru eliminarea unei hoţii istorice. Din acest punct de vedere, el trebuie susţinut cu onestitate de toate partidele politice, de toate categoriile sociale care se simt umilite prin cotizaţia impusă către „revoluţionari". Mai mult, iniţiativa sa merită susţinută pe temeiul principiului corect. Contează faptul că X sau Y se simte jecmănit de un grup zgomotos de profitori, dar şi mai mult contează regulile dreptei convieţuiri în societate. Aşa cum nu permit unui interlop să-mi ia taxă de protecţie, nu permit nici unor „revoluţionari"-escroci să trăiască pe spatele meu!

Dacă-şi va duce demersul până la capăt, inclusiv (ca şef de partid) în plan parlamentar, Emil Boc va merita un ropot de aplauze. Sigur că-şi va atrage mânia a 12.000-13.000 de „revoluţionari cu certificat", dar mai importante vor fi aprecierile câtorva milioane de români. În faţa unei asemenea alegeri, un politician responsabil nu poate sta pe gânduri. Iar dl Boc are şansa rară de a intra în istorie ca politician responsabil.