Mafia şi revoluţia

Trei zile la Torino sunt insuficiente pentru a desluşi cum se cuvine relaţia dintre italienii-gazdă şi românii-musafiri, dar pot produce multe revelaţii.

La conferinţa de sâmbătă, găzduită de Centrul de Congrese al Regiunii Piemonte şi având tema „România şi drepturile omului la 20 de ani după o tragedie încă necunoscută", un italian din sală a pus, la un moment dat, o întrebare abruptă. „De ce românii îşi părăsesc ţara şi vin în Italia, în loc să rămână acasă şi să facă o revoluţie pentru a schimba lucrurile în bine? Perche?"

Omul era nu doar profund nedumerit, ci şi sincer revoltat. Rând pe rând, distinşii colegi din prezidiu - cu toţii, italieni - au încercat să-i dea explicaţii logice, lipsite de patimă şi de prejudecăţi. Când mi-a venit rândul să răspund acestei provocări, care avea legătură doar tangenţial cu tema conferinţei, am simţit nevoia să îngroş puţin tonul, conferindu-i o fermitate uşor nepoliticoasă. „Vă voi răspunde prin două întrebări la fel de retorice ca şi a dumneavoastră. Primo. De ce milioane de italieni şi-au părăsit ţara şi au plecat în America, în loc să rămână acasă şi să facă o revoluţie pentru a schimba lucrurile în bine? Secundo. De ce italienii au asistat indiferenţi, în ultimele decenii, la îndatorarea excesivă a ţării - calea sigură spre colaps economic -, şi nu au făcut o revoluţie pentru a schimba lucrurile în bine? Perche?"

Surpriză: deşi formată majoritar din italieni, asistenţa a aplaudat generos. Semn că nu apartenenţa la o comunitate sau la alta era importantă, ci obiectivitatea unui raţionament. Nu sunt greu de intuit cauzele masivei migraţii româneşti către Italia: sărăcia, şomajul, corupţia, disperarea, mizeria, insecuritatea, lipsa perspectivei. Exact din aceleaşi motive treceau Atlanticul milioane de italieni, cu bocceluţa-n mână, în urmă cu aproape un secol!

În privinţa metodelor insurecţionale „de a schimba lucrurile în bine", răspunsul e simplu: nu poţi face revoluţii cu frecvenţa cu care îţi schimbi ciorapii. Uneori, revoluţiile nu sunt posibile; alteori nu sunt oportune. Iar în epoca modernă, revoluţiile par tot mai mult apanajul serviciilor secrete, pe fundalul unor tensiuni ori revolte sociale. După conferinţă, în timp ce părăseam Centrul de Congrese al Regiunii Piemonte, i-am pus distinsului interlocutor două întrebări suplimentare, de asemenea retorice. Primo: de ce italienii nu s-au revoltat împotriva lui Mussolini, în timpul dictaturii fasciste? Secundo: de ce italienii nu-şi obligă guvernul să-i scape pentru totdeauna de Mafie? Ori astea n-ar fi metode de a schimba lucrurile în bine?

Când ne-am despărţit, italianul cel revoluţionar căzuse pe gânduri. Iar venirea în masă a românilor în Italia nu i se mai părea chiar atât de absurdă..