Londra şi Ialomiţianu

Ajunul Crăciunului ne-a plesnit cu o veste care pe mulţi i-a surprins, iar unora a făcut să le stea caltaboşu-n gât.

Cu ochii pe sacul Moşului, ne-am trezit că din horn iese Gheorghe Ialomiţianu! Ministrul român al Finanţelor a fost desemnat de revista „The Banker" (care aparţine grupului „Financial Times") drept cel mai bun ministru de Finanţe în Europa anului 2011.

Primul şoc vine chiar din start: cum să fie un român cel mai bun ministru pe domeniul său, la concurenţă cu ceilalţi 26 de miniştri de resort din ţările Uniunii Europene? Noi suntem obişnuiţi cu coada clasamentului, ne batem cu Bulgaria pentru penultimul-ultimul loc, iar în cazurile fericite prindem o clasare în pluton. Nu putem avea pretenţii de a concura cu nemţii, francezii sau englezii, reprezentanţii unor democraţii aşezate şi ai unor economii puternice.

Apoi, surpriza o reprezintă omul. Cum să-i dai premiu lui Ialomiţianu?, se întreabă analicii. Nu te uiţi la faţa lui? Şi, vai, ce nume are!... De ce nu Dâmboviţeanu sauTeleormăneanu? Nu vi se pare că e la mişto? Şi, hai să zicem că l-ar chema Ialomiţeanu; dar Ialomiţeanu, fraţilor, nu Ialomiţianu! Ce-i poceala asta?! In-ad-mi-si-bil!

Odată depăşită bariera numelui şi a fizionomiei de om molcom, neobişnuit să injure vârtos la televizor, din măruntaiele specialicilor se ridică noi valuri de argumente hormonale. Cine-i acest neica-nimeni rătăcit în Guvern? Cum să audă britanicii de el, când românii, dacă-i întrebi, habar n-au cine-i Ialomiţianu?! Lucrătură! Trădare! Las' că ştim noi cum lua şi Ceauşescu tot felul de diplome, premii şi onoruri...

Adevărul e că ziariştii de la „The Banker" au judecat după criterii măsurabile. Argumentele lor sunt cât se poate de clare: finalizarea cu succes a programului cu FMI în martie 2011, fără a trage ultima tranşă, în valoare de un miliard de euro, din împrumutul în valoare de 12,5 miliarde de euro; semnarea unui nou acord de tip preventiv cu Fondul, în valoare de 3,5 miliarde de euro, menit să liniştească pieţele, dar din care Ialomiţianu nu intenţionează să tragă nicio tranşă; vânzarea de eurobonduri, de către statul român, în valoare de 1,5 miliarde de euro - premieră de la izbucnirea crizei; îmbunătăţirea ratingului de ţară al României, de către agenţia de evaluare financiară Fitch, prin ridicare în categoria „recomandată investiţiilor", într-o perioadă în care ratingurile statelor din zona euro se aflau în scădere; aplicarea unui program dureros de tăieri salariale în sectorul public: scăderea salariilor bugetare în 2010-2011 şi îngheţarea lor în 2012; creşterea TVA de la 19% la 24%; găsirea unor bani pentru a stimula creşterea economică, în special prin investiţiile în proiecte de infrastructură, care probabil că vor genera locuri de muncă, şi prin acordarea de garanţii pentru obţinerea de finanţare bancară.

Acestea sunt argumente invocate de „The Banker", dar greu de sesizat de la Bucureşti. Aici, experţii de talkshow constată că Ialomiţianu nu e autoritar ca Băsescu, nici guraliv ca Boc, şmecheraş ca Ponta sau odihnit ca domnu' Crin. De fapt, nici nu prea are alură de politician; aduce a gospodar care-şi face vara sanie şi iarna car, dar pe cine interesează treaba asta?! Nu face rating şi basta!

Premiul acesta este, fără îndoială, al întregului Guvern Boc, cel ce şi-a asumat deciziile apreciate acum de „The Banker". Ialomiţianu este doar „ambasadorul" acestui Cabinet în lumea agitată a finanţelor europene. Unul care, dincolo de nevrozele pe care ni le provoacă, şi-a făcut treaba suficient de bine încât să se vadă şi de la Londra. 

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul