Le-am mâncat şi pescăruşii!

Ieri, în liniştita Scandinavie s-au întâmplat lucruri interesante. În vreme ce Academia Suedeză anunţa că noul câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură este un poet de-al locului - octogenarul Tomas Tranströmer -, presa norvegiană povestea despre isprăvile unor compatrioţi de-ai noştri în ţara bunăstării generale.

Am aflat, astfel, că românii fără adăpost din Oslo fac grătare cu pescăruşi, câini, şobolani şi raţe. „Românii prind animalele în capcane, de-a lungul râului Aker, ca să aibă cu ce se hrăni", scriu jurnaliştii de la cotidianul „Verdens Gang".

O, ce bună şi sfântă tocmeală! Parcă ne aflăm în „Ţiganiada" lui Ion Budai-Deleanu. Stă rumânul nostru pe malul râului şi face capcane, iar când vine pescăruşul, haţ!, îl prinde şi-l pune la prăjit, în timp ce puradeii ţopăie în jurul focului, aşteptând delicatesa aviară.

Dacă afurisiţii de pescăruşi nu se lasă prinşi, ci zboară de colo-colo ca bezmeticii, atunci - vorba lui Boc sau a lui Barroso - există Planul B: raţele. Astea-s mai uşor de prins, căci, în loc să zboare în văzduh, plutesc pe apă şi măcănesc ca proastele. Iar dacă nici raţele, nici pescăruşii nu sunt de ajuns pentru a potoli foamea atâtor burţi flămânde, atunci vitejii noştri îşi bagă ţurloaiele în apă şi prind peşte cum n-a visat nici ursul din poveste. Că doar nu s-or împiedica românaşii în plăcuţele care anunţă, într-o limbă păsărească, „pescuitul interzis"!

Asta e varianta dejunului de picnic, în mijlocul naturii. Există însă şi o variantă urbană, în care fomiştii noştri, mai abili decât hingherii, halesc şobolani şi câini vagabonzi. Mă rog, n-or fi ei chiar maidanezi, că la Oslo nu-i chiar ca la Bucureşti, dar când îţi chiorăie maţele sunt buni şi patrupezii cu pedigri, scoşi la plimbare de doamne reumatice şi de domni imprudenţi.

De remarcat că ziarul norvegian îi descrie pe făptaşi ca fiind români, şi nu ţigani. Există două variante: fie mâncătorii de pescăruşi n-au nicio legătură cu etnia rromă (greu de crezut, date fiind antecedentele), fie  norvegienii navighează în confuzia unei ecuaţii incorecte: ţigan = rrom = român.

În urmă cu vreo două decenii, ziarele austriece dovedeau mai multă precizie când descriau ospeţele cu lebede, organizate de ţiganii valahi pe malurile Dunării lui Johann Strauss.

Indiferent de etnia lor, mâncătorii de pescăruşi, raţe, lebede, şobolani sau câini ar face bine să-şi pună o întrebare: de ce să vânezi în ţinuturile astea sărăcăcioase, când jungla şi savana sunt pline de animale mult mai mari şi mai gustoase? Du-te, frate, în Africa şi prinde gazele şi antilope gnu! Sau ia-o agale spre India, unde te aşteaptă elefanţi cât casa!